Ieri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul celor din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de verificare la o societate comercială din municipiul Ploiești, autorizată pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice.
Astfel, în urma controlului efectuat au fost identificate aproximativ 300 de kg articole pirotehnice din categoriile F2-P4, într-un spațiu neautorizat pentru păstrarea sau depozitarea acestor articole.
De asemenea au fost identificate și articole pirotehnice din categoriile F1-P1 care depășeau cantitatea de articole autorizată a fi păstrată în locație.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscări aproximativ 500 de kilograme de articole pirotehnice.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.