Asociația Euro Spirit, fondată de Radu Simionescu și Paul Olteanu, cea care a înființat singurul Centru de Tineret din Ploiești, este nominalizată la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.
Asociația Euro Spirit asigură un cadru reprezentativ al tineretului, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, urmăreşte creşterea nivelului de informare referitor la problemele de actualitate europene şi încurajarea cetăţeniei active europene, implicit motivarea tinerilor de a se implica în politica europeană şi mondială.
Printre reușitele Asociației se numără: Înființarea consiliului consultativ pe probleme de tineret de pe lângă Consiliul Local al Primăriei Ploiești (2017); Depunerea primei candidaturi a municipiului Ploiești pentru obținerea titlului de Capitala Tineretului din România (2017); Înființarea Fundației Județene pentru Tineret Prahova (cea mai mare structură de reprezentare a tinerilor din jud. Prahova – care reunește 14 ONG-uri de/pentru tineret).
Asociației Euro Spirit, și președintelui ei, Radu Simionescu, i se datorează renovarea fostului Palat al Copiilor din Ploiești, de pe strada Nicolae Simache, și transformarea acestuia în Casa Tineretului, unde au loc activitățile Fundației Județene de Tineret Prahova.
În cadrul Casei Tineretului se desfășoară ateliere pentru tinerii prahoveni și, în incinta acestuia funcționează chiar și o cafenea pentru tineri.
Un alt proiect al Asociației, din 2022, a avut ca obiectiv central strângerea de cărți pentru Bibliotecile din Școlile Gimnaziale din mediul rural din Prahova. Campania a fost derulată în parteneriat cu Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.
Asociația Euro Spirit este una creată de tineri pentru tineri și are ca misiune principală crearea de oportunități pentru aceștia în Ploiești. „Vrem ca tinerii să simtă că au ce face și aici, în Ploiești, nu să meargă mereu la București pentru a avea parte de activități diversificate.