Șase prahoveni și-au pierdut viața, în urmă cu opt ani, în tragedia de la Colectiv, care a îndoliat o țară întreagă. Opt ani fără răspunsuri pentru niște părinți care nu mai au lacrimi să-și plângă copiii. Opt ani în care ei simt că nu s-a făcut dreptate nici pentru fiii și fiicele lor și nici pentru ceilalți 59 de tineri care au pierit sau pentru cei rămași mutilați pe viață. „Iartă-mă, Dadule! Te iubim infinit! Cu dor, tati!”, este mesajul sfâșietor al lui Narcis Hogea, tatăl lui Alex, sinăianul de doar 19 ani, victima cu numărul 60 a devastatorului incendiu de la fosta fabrică „Pionierul”, din București.
Au trecut opt ani de la tragedia din clubul groazei, care a secerat 64 de vieți și a lăsat alți zeci de tineri mutilați fizic, dar și psihic.
Astăzi, România încă trimite marii arși în spitalele din străinătate. Și tot astăzi, încă sunt atât de multe clădiri care funcționează fără autorizație la incendiu.
Citește și: Opt ani de la tragedia din clubul „Colectiv”. Și încă sunt clădiri care funcționează fără autorizație la incendiu!
Vinovații au fost trași la răspundere. Nu suficient, spun părinții tinerilor care au murit fie în incendiu, fie la câteva zile, în spital. Din Prahova au fost șase. Șase suflete secerate, a căror unică „vină” e că au mers în club, într-o seară de octombrie, pentru a se bucura de un concert. Karina Oprița (24 de ani, Câmpina), Alexandru Hogea (18 ani, Sinaia), Matei Gabriel (42 de ani, Iordăcheanu), Radu Palada ( 35 de ani, Câmpina), Monica Tănăsoiu (35 de ani, Ploiești) și Ioana Geambașu (18 ani, Mizil). Iar lor li se adaugă alte 59 de suflete care s-au stins…
Citește și: Aproape 7 ani de la tragedia din clubul Colectiv. Mărturia unei mame: „Respir și îmi bate inima, mă mișc pentru că așa vrea Dumnezeu…iar eu nu mă opun Voii Lui, chiar dacă aș vrea”
Alexandru Hogea avea doar 19 ani și era din Sinaia. A murit la clinica AKH din Viena. La opt ani de la tragedie, pe pagina de Facebook a lui Narcis Hogea, tatăl tânărului, a apărut următorul mesaj:
„Dragul nostru Alexandru,
Acum 27 de ani mă plimbam bezmetic pe holurile maternității, așteptând cu nerăbdare vești bune despre voi. În jur de ora 12, s-a deschis ușa cabinetului și am auzit o asistentă: “Felicitări! Aveți un băiat de nota 10″. Câtă dreptate a avut.
Atunci te-am văzut pentru prima oară. Cât eram de fericit! Și mândru. Îmi trec prin minte momente de la aniversările tale.
Petrecerea de majorat a fost cea mai tare. La final m-ai luat în brațe și mi-ai șoptit: „Mulțumesc, tati!”
Simt și acum acea îmbrățișare și-mi răsună în suflet cuvintele tale. Erai extrem de fericit.
La 19 ani erai la București, la facultate. Te-ai întâlnit cu câțiva colegi. Ne-ai trimis câteva poze.
Aici se opresc amintirile. Cu acele ultime poze. Doare tare. Prea tare.
S-au strâns 8 ani.
Iar eu, din pacate, nu-ți pot spune altceva, decat ce face justiția din România. Adică NIMIC.
Același nimic.
Iartă-mă, Dadule!
Te iubim infinit!
Cu dor,
tati.”
Vorba aia, mortii de la Colectiv sunt o drama, aia de la Revolutie o statistica 🙂 Parca ar fi murit un milion. In afara de presa, care spera sa mai manance ceva din reclame, nobody gives a fuck (cu exceptia familiilor).