Lucrările la autostrada Ploiești – Brașov nu pot începe mai devreme de 2026, chiar 2027. Doar durata contractului pentru studiul de fezabilitate şi cel tehnic este de 5 ani. Precizările au fost făcute de către secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Mariana Ioniţă, cea care a dat de înțeles faptul că până în 2040 nu vom scăpa de aglomerația de pe DN1.
„Nu au cum să înceapă lucrările mai devreme de 2027. Caietul de sarcini şi licitaţia, plus contestaţiile la un asemena proiect durează 3 – 4 ani.
Lucrarea în sine durează 5-6 ani, dacă ne luăm după ce se întâmplă la Autostrada Sibiu – Piteşti. Dacă adăugăm proverbialele întârzieri, ne îndreptăm spre 2040”, a declarat secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Mariana Ioniţă, fost director al CNAIR.
Citește și: O nouă variantă de traseu pentru autostrada Ploiești -Brașov. Una mult mai ieftină
CNAIR a avizat în vara acestui an traseul final al Autostrăzii Ploiești – Brașov, proiect estimat la 5,5 miliarde euro, care include 13 tuneluri cu o lungime totală de 12 kilometri, peste 60 de poduri/pasaje de peste 28 de kilometri lungime și 12 noduri rutiere.
Autostrada Ploiești – Brașov, odată finalizată, va asigura conectivitatea între centrele turistice importante de pe Valea Prahovei (Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal, Brașov).

Despre articol nu am ce sa spun. Despre ce este in articol am ceva de spus. Ar trebuit sa protestam in masa fata de mizeria asta cu durata de execuție și studiile de fezabilitate. La DN1 cu Corbeanca, la vile, au putut sa facă in șase luni o lucrare imensa, fără studii de trasee, fără studii de fezabilitate, fără abureli, din vila direct in autostrada. Mai aveau puțin și le-o bagă pe fereastra vilelor. Este o bătaie de joc pe nervii și pe banii noștri!
Trazniv-ar bunul D-zeu !
Un termen rezonabil: 1989 jusqu ‘ a 2040; așa nație așa conducători.