Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 15 septembrie 2023, un cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează și județul Prahova.
Astfel, în intervalul 15 septembrie 2023, ora 10:00 și până sâmbătă, 16 septembrie ora 06:00, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane și local în Muntenia și Moldova.
Instabilitatea se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Sâmbătă va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării.