- Publicitate -

Șoferi drogați și beți, prinși de polițiști la volan pe drumurile din Prahova

Mai mulți șoferi drogați sau beți au fost surprinși la volan de polițiștii prahoveni în ultimele 24 de ore.

- Publicitate -

Exemple de infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiștii prahoveni:

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce acționau pe DN1 E60 în localitatea Potigrafu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani din municipiul Ploiești.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la substanța benzodiazepină, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Citește și Directorul C.N „Mihai Viteazul”, Ploiești, despre testarea antidrog a elevilor: „Trebuie făcută cu tact, respectând confidențialitatea”

Tot ieri, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat un autoturism care prezenta avarii ca urmare a coliziunii cu un gard metalic.

Fiind efectuate verificări în zona producerii evenimentului rutier, a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat în vârstă de 67 de ani din județul Hunedoara.

Conducătorul auto nu a suferit vătămari corporale.

- Publicitate -

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Citește și Am testat ochelarii care simulează ce vede un șofer drogat. E imposibil să conduci! O acțiune alături de polițiști în școlile de șoferi din Prahova (VIDEO)

În jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1 E60 în orașul Sinaia, au oprit, pentru control, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani din județul Ialomița.

- Publicitate -

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice Reținut.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Citește și Beat și drogat, un polițist a accidentat un pieton. Se afla în mașină cu alți doi elevi ai Școlii de Poliție din Câmpina și o tânără pe care a indicat-o ca fiind șoferița mașinii

În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliției rurală Valea Călugărească în timp ce efectuau activități rutiere în localitatea Corlătești au depistat pe strada Prelungirea Ghighiului un autoturism cu doi ocupanți.

- Publicitate -

Astfel, în urma legitimării acestora a fost identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Colceag.

Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici și sfaturile pentru părinți

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici și sfaturile pentru părinți

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...

Un tânăr de 24 de ani din Lipănești a fost dat dispărut în Prahova. L-ați văzut?

Niță Romeo Gabriel, în vârstă de 24 de ani, a plecat din mod voluntar de la locuința tatălui său din Lipănești și nu a...

Ce trebuie să știi dacă te sună un ”operator” în numele BNR pentru împrumuturi online

Banca Națională a României atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele instituției. Comunicatul...

Naționala României a aflat verdictul după incidentele din meciul cu Kosovo

UEFA a înștiințat Federația Română de Fotbal cu privire la sancțiunile acordate în urma incidentelor din partida cu Kosovo, din preliminariile pentru Campionatul European...
Emisiuni
- Publicitate -

S-a întors omul fără adăpost în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Au reînceput urletele și înjurăturile

Cazul omului fără adăpost care și-a găsit „o casă” în zona Parcului Eminescu din Ploiești a fost prezentat pe larg de Observatorul Prahovean. Modul...

Controale ale Consiliului Concurenței la Enel România. Compania ar limita concurența pe piață

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului (E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție...

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, potrivit noilor măsuri publicate de Guvern. Dacă până acum, amenzile contravenționale aplicate de ANAF puteau fi...

El este șoferul microbuzului strivit între două tiruri pe A 1. ”Drum lin spre Cer, George!”

Cinci oameni au murit, ieri, într-un teribil accident rutier petrecut pe A 1, la Ciorogârla. Aceștia se aflau într-un microbuz care a fost strivit...

Se schimbă prioritatea de trecere pe strada Bobâlna din Ploiești. Ultimele măsuri luate pentru fluidizarea traficului

Închiderea Bulevardului Independenței din Ploiești a dus la îngreunarea circulației rutiere pe străzile adiacente. În acest context, miercuri după amiază, Primăria Ploiești a anunțat...
Emisiuni