Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară s-a produs sâmbătă după amiază pe DN1B în Prahova, la Albești Paleologu.
Evenimentul rutier s-a produs pe sensul de mers Mizil-Urlați. În urma coliziunii o persoană a fost rănită și transportată la spital.
La fața locului ISU Prahova a intervenit cu un echipaj de pompieri pentru asigurarea zonei și un echipaj SMURD.
Polițiștii au deschis o anchetă care va stabili toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea accidentului.