Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu violent care a cuprins o casă din satul Șoimești, comuna Ceptura. Flăcările s-au manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 mp.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil au intervenit, vineri, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o locuință din satul Șoimești, comuna Ceptura.
Citește și: Incendiu la Ceptura. O casă a luat foc-UPDATE
La locul indicat s-au deplasat în primă fază două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea salvatorilor flăcările se manifestau generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 mp, fiind solicitată suplimentarea forțelor cu o autocisternă, pentru a exista rezerve de apă, a anunțat ISU Prahova.
În locuință se aflau patru persoane, respectiv doi adulți și doi minori, care s-au autoevacuat inainte ca echipajele să ajungă la locul interventiei.
SMURD Urlati a asistat medical la locul intervenției o persoană cu atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital.