- Publicitate -

Un bărbat de 42 de ani, acuzat de amenințare și proxenetism, prins pe o stradă din Ploiești

Un individ în vârstă de 42 dea ni era căutat de polițiști, întrucât pe numele acestuia fusese emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul, condamnat pentru amenințare și proxenetism, a fost depistat pe o stradă din Ploiești.

La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat pe strada Fragilor din municipiul Ploiești un bărbat în vârstă de 42 de ani pe numele căruia Judecătoria Ploiești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

- Publicitate -

Astfel, prin sentința penală Judecătoria Ploiești l-a condamnat la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de amenințare, la care se adaugă pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare dispusă cu suspendarea executării sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În cauză, bărbatul a fost condus la Penitenciarul Mărgineni unde a fost încarcerat”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -