- Publicitate -

Statuia lui Mihai Viteazul, din Ploiești, se degradează de la zi la zi, sub ochii nepăsători ai autorităților

Data:

Distribuie articolul:

Plăci de marmură căzute, scări rupte, un soclul murdar și extrem de multă nepăsare. Așa arată, astăzi, una dintre cele mai mari statui ale voievodului Mihai Viteazul din România. Monumentul aflat în parcul cu același nume din Ploiești se degradează de la zi la zi, fără ca nicio autoritate să intervină.

- Publicitate -

Un cititor al observatorulph.ro  ne-a trimis o fotografie cu modul jalnic în care se află treptele și întreaga zonă care împrejmuiește statuia marelui domnitor. „ Deplorabil. Scări sparte, marmura căzută de pe postament, soclul murdar. E jalnic și nimănui nu îi pasă”, a fost mesajul ploieșteanului.

Citește și: Dezastrul din administrația Ploieștiului. Cum poate fi demis un primar [VIDEO]

Monumentul e lăsat să se degradeze nu de ieri, de azi, ci de ani de zile. Din nefericire, autoritățile privesc nepăsătoare și nimeni nu a luat vreo măsură.

Inaugurată la 1 Decembrie 1997, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de atestare documentară a Ploieștiului, statuia este opera sculptorului Nicolae Kruch.

- Publicitate -

Monumentul din parcul ploieștean este cel mai mare dintre toate cele 16 monumente ecvestre ale voievodului existente în România.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

3 COMENTARII

  1. Poate se demolează ca sa se vadă mai bine bibelourile de blocuri din parc. Sau cine știe, poate se relocheaza ca sa construiască un bloc in locul ei, unul care sa reziste la 15 grade la cutremur și cu Receptie ca in Burj Al Arab. Ce sa facem, competiție mare pe mp de parc. Toată lumea vrea blocuri, nu parc. E o frenezie de-o citești in fiecare săptămâna.

  2. Poate se demolează ca sa se vadă mai bine bibelourile de blocuri din parc? Sau cine știe, poate se relocheaza ca sa construiască un bloc in locul ei, unul care sa reziste la 15 grade la cutremur și cu Receptie ca in Burj Al Arab. Ce sa facem, competiție mare pe mp de parc. Toată lumea vrea blocuri, nu parc.

  3. Plăcile de marmura ar fi bine sa fie înlocuite cu placi din alt material , antiderapant. Erau foarte periculoase mai ales când ploua sau ningea. Și monumentula ar trebui foarte bine iluminat și puse camere de luat vederi , sa se descurajeze vandalizarea, pentru ca nu cred ca toată această stare de degradare se datorează intemperiilor și trecerii timpului.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Alegeri locale 2024. Lista primarilor care au fost aleși în Prahova

Alegerile locale din Prahova, considerate atipice, având în vedere...

Victoria lui Mihai Polițeanu anticipată de sondajele Observatorul Prahovean

Observatorul Prahovean a derulat în două perioade diferite două...

Primarii care au pierdut alegerile în Prahova

Alegerile locale din 9 iunie au adus în mai...

Super-show pe Ilie Oană, la Centenarul Petrolului. Pe 30 iunie vin Smiley, Puya, Cabron, Nico și Killa Fonic

Doar vești bune dinspre Petrolul Ploiești în ultima vreme....

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Invazie de libelule, musculițe, gândaci și țânțari în mai multe zone din Ploiești

Ultimele ploi, umiditatea ridicată, dar și temperaturile mult mai...

Ce facem weekendul acesta în Ploiești și împrejurimi. Festivaluri, evenimente, ștranduri

A venit vara, se apropie vacanța și ploieștenii sunt...

„Sărbătoarea Cireșelor”, la Păulești, weekend-ul acesta

Comuna Păulești organizează, în weekendul acesta, 15 – 16...

Accident pe DC 106, la Șirna. Un tânăr de 17 ani a intrat cu motocicleta într-un pod

Accidentul rutier s-a produs, joi seară, pe DC 106,...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...

Cum ar fi putut arăta Ploieștiul dacă primar era Cristian Stan de la Târgoviște [VIDEO]

În timp ce primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, invocă tot...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Invazie de libelule, musculițe, gândaci și țânțari în mai multe zone din Ploiești

Ultimele ploi, umiditatea ridicată, dar și temperaturile mult mai...

Ce facem weekendul acesta în Ploiești și împrejurimi. Festivaluri, evenimente, ștranduri

A venit vara, se apropie vacanța și ploieștenii sunt...

„Sărbătoarea Cireșelor”, la Păulești, weekend-ul acesta

Comuna Păulești organizează, în weekendul acesta, 15 – 16...
- Publicitate -