Muzeul Crama 1777 este un mic muzeu aflat în Ținutul Vinului, în localitatea Valea Călugărească. Nu putea exista un ținut al vinului fără un astfel de muzeu și așa a luat ființă, în 2013, pe dealurile de la Valea Călugărească, Muzeul Crama 1777.
Ieri, 18 mai 2023, Muzeul a împlinit 10 ani și, cu această ocazie, a avut loc inaugurarea unei plăci comemorative, plăcuță care a fost dezvelită și sfințită în prezența a trei preoți și a oficialităților locale și județene.
Despre Muzeul Crama 1777
Muzeul ”Crama 1777” din Valea Călugărească, obiectiv de interes turistic în Ținutul Vinului, este o reproducere a Cramei de la 1777, cea mai veche construcție țărănească din lemn de pe teritoriul județului Prahova. Aceasta era printre cele mai reprezentative construcții din zonele viticole ale Țării Românești, fiind construită în anul 1777, conform inscripției existente pe portalul ușii.
Reconstrucția Cramei a avut ca scop, pe de o parte recuperarea unuia dintre cele mai importante monumente de arhitectură sătească din Prahova, iar pe de altă parte, realizarea unui muzeu tematic de vini-viticultură.

Crama propriu-zisă, care în secolul al XVIII-lea era destinată mustăritului strugurilor, prezintă o serie de unelte şi obiecte necesare într-o cramă, precum unelte pentru viticultură, pentru prelucrarea strugurilor şi vase pentru păstrarea vinului. Se remarcă în mod deosebit câteva piese de sfârşit de secol XIX, respectiv o presă de mari dimensiuni, o pompă de vin fabricată în Germania, un lin cioplit din lemn, precum şi o colecţie de etichete şi sticle pentru vin.
Tot în această sală a fost reconstituit un atelier de tâmplărie – dogărie cu banc de lucru şi unelte pentru prelucrărea lemnului. Vinoteca găzduiește o colecție de vinuri din soiuri specifice podgoriilor din vecinătatea cramei.
Crama, dealurile, vinul și… magia locului
Nu știu ce are deosebit acest loc, nu știu ce magie plutește în aer sau ce atracții exercită, dar toți cei ajunși aici simt în permanență nevoia să revină. Și nu doar atât… oameni mutați recent se consideră „ai locului”, indiferent că vin din Dâmbovița, din București sau din Ploiești. Dacă ai timp să stai să-i asculți pe cei care se strâng la astfel de venimente, realizezi că unele locuri chiar au ceva magic.
Aș putea să înșir fără niciun stres personalitățile de seamă, locale sau județene, care au fost prezente la inaugurarea plăcuței comemorative. Cutare și cutare, însoțit de cutare, au vorbit cutare și cutare și… cam atât. Da, aș putea, nu ar fi prima dată când aș prezenta câteva date ca să „bifez evenimentul”, cum se spune. Aici însă nu a fost așa…
Citește și: Domeniul Aristiței din Valea Călugărească, o poveste despre începuturile și pasiunea unei afaceri cu vin spusă chiar de cea care dă numele cramei, Aristița Ioniță
Încă de când am ajuns norii s-au strâns și cerul se înnegrise amenințător. „O să plouă!”, am gândit cu voce tare. „Nu, nu o să plouă. Am avut eu grijă să stau de vorbă dimineață cu cine trebuie. Stai liniștită, chiar nu o să plouă!”, mi-a spus Aristița Ioniță, cea care dă numele cramei Domeniul Aristiței, și care și-a pus sufletul în organizarea acestui eveniment.

Aristița aparție Văii Călugărești și Valea Călugărească îi aparține ei într-un fel. Orice muzeu, oricât de mic, orice conac, oricât de mic, dacă fac parte din povestea locului și dacă pot fi ajutate și promovate cumva, Aristița Ionița este prima care pune umărul. Și micul Muzeu Crama 1777 a cunoscut la 10 ani de la înființare o bucurie mare.
Ansamblul de copii de la Valea Călugărească a venit să încălzească și să însuflețească locul cu cântecele lui, iar ceilalți oameni care au venit să asiste la eveniment s-au lăsat cu adevărat vrăjiți. Au urmat dialoguri, vorbe și depănare de amintiri.
Elis Râpeanu, maestra vorbelor la Valea Călugărească
Sufletul tuturor acestor schimburi de replici a fost doamna Elis Râpeanu, marea jurnalistă și epigramistă care i-a încântat pe toți cu vorbele cu tâlc aruncate în toate direcțiile.
În vârstă de 83 de ani (face 84 anul acesta), doamna Elis Râpeanu este o adevărată sursă de inspirație și voie bună pentru oricine o cunoaște. Pentru fiecare om și pentru fiecare situație are o epigramă pe care o recită pe loc. Iar unele nu sunt tocmai… „comode”, ca să spunem așa.
Recunosc, după ce am tras cu urechea la vreo două vorbe de duh aruncate unor personalități județene, am încercat să mă țin departe de doamna… de teamă că m-aș putea trezi cu vreo replică usturătoare cu privire la ținuta sau profesia mea, așa cum au pățit-o alții. 😉

Nici copilașii de la ansamblul popular al Văii Călugărești nu au scăpat nemuștruluiți de doamna Râpeanu care, pe un ton impunător, le-a cerut ca data viitoare să poarte „costume tradiționale prahovene”. Am evitat din nou un dialog cu doamna și m-am simțit vinovată pentru faptul că nu am acasă nicio ie „creasta de cocoș”, care este modelul specific Prahovei. Mi-am promis însă că voi rezolva această problemă cât de curând.
Citește și: Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești a împlinit astăzi 60 de ani
În încheiere, lăsând gluma la o parte, evenimentul de dezvelire a plăcuței comemorative la Muzeul Crama 1777 a fost unul de succes. Acesta a reunit în curtea micuță a casei care adăpostește muzeul, oameni care, într-un fel sau altul, aparțin sau sunt legați de acest loc.
Cei prezenți au avut la dispoziție, pe masă, tradiționala pâine caldă de casă, însoțită de vinul deja celebru al Cramei Domeniul Aristiței.
Muzeul Crama 1777 a devenit, în doar 10 ani de la înființare, un reper turistic pe Valea Călugărească și promite ca, în scurtă vreme, să se afișeze ca un punct turistic important al Ținutului Vinului. La mulți ani!