- Publicitate -

ITM cercetează 24 de accidente de muncă produse în ultima lună în Prahova

24 de accidente de muncă ar fi avut loc în luna aprilie în Prahova, potrivit unui comunicat de presă emis de ITM Prahova.

- Publicitate -

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna aprilie 2023, 315 acţiuni de control în domeniul de competenţă. În timpul controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale constând în avertismente sau, în situaţiile în care s-a constatat ca faptele au avut un grad de pericol social concret ridicat, cu amenzi contravenţionale, valoarea totală a amenzilor contravenţionale aplicate în luna aprilie 2023 fiind de 307.500 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 211 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 290.500 lei. Cu ocazia controalelor efectuate, inspectorii de muncă au depistat 9 persoane care prestau muncă nedeclarată şi au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 140.000 lei.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a fost efectuat un număr de 104 controale, aplicându-se 5 avertismente și amenzi în valoare de 17.000 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 24 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova vrea pe această cale să asigure toate persoanele interesate de disponibilitatea totală pentru lămurirea oricăror probleme legate de relațiile de muncă sau de securitatea și sănătatea în muncă, conform atribuțiilor specifice încredințate de legiuitor instituției noastre, continuând să depună eforturi în vederea sprijinirii dezvoltării unor relații armonioase între angajați și angajatori, bazate pe respect reciproc și respectarea tuturor principiilor și normelor legale în vigoare. Totodată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova va continua acţiunile de verificare şi îndrumare, va fi o prezenţă constantă în comunitate şi nu va ezita să sancţioneze abaterile de la normele în vigoare.” au precizat reprezentanții instituției.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Rănile prin înjunghiere au pus în pericol viața tânărului atacat, sâmbătă seara, pe un patinoar din Ploiești. Atacatorul este încă liber

Un incident șocant s-a produs sâmbătă seara pe patinoarul din parcarea centrului Comercial Prahova Value Centre din Ploiești. În urma unui conflict spontan, un...

Alexandru Rafila: ”Pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită”

Guvernul a aprobat inițiativa ministrului Sănătăţii de compensare integrală a vaccinurilor necesare pacienţilor cu boli cronice. Alexandru Rafila: „Pentru prima dată, pacienţii cu boli cronice...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Rănile prin înjunghiere au pus în pericol viața tânărului atacat, sâmbătă seara, pe un patinoar din Ploiești. Atacatorul este încă liber

Un incident șocant s-a produs sâmbătă seara pe patinoarul din parcarea centrului Comercial Prahova Value Centre din Ploiești. În urma unui conflict spontan, un...

Programul meciurilor naționalei României de fotbal la Campionatul European din 2024

Sâmbătă seara, tricolorii și-au aflat aproape toți adversarii pe care îi vor înfrunta la Campionatul European de anul viitor, mai puțin o echipă care...

Alexandru Rafila: ”Pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită”

Guvernul a aprobat inițiativa ministrului Sănătăţii de compensare integrală a vaccinurilor necesare pacienţilor cu boli cronice. Alexandru Rafila: „Pentru prima dată, pacienţii cu boli cronice...

Un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat în abdomen, pe patinoarul din parcarea unui centru comercial din sudul Ploieștiului. Autorul a fugit

Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în zona parcării centrului comercial Prahova Value Centre, în apropierea zonei de agrement pentru copii, loc în care este...

S-a tras la sorți pentru Campionatul European de Fotbal 2024. Am avut, din nou, noroc!

În această seară, sorții par să fi fost favorabili naționalei României, care putea să aibă adversari mult mai puternici în grupă. Este adevărat că...
Emisiuni
- Publicitate -

Expiră termenul de prelungire pentru polițele RCA Euroins. Ce au de făcut cei 840.000 de români, posesori ai acestor polițe

Ultima zi de valabilitate pentru polițele RCA emise de Euroins este 7 decembrie 2023. Cu o săptămână înainte de această dată, peste 840 de...

MAE: Atenționare de călătorie în Germania. 100 de români care urmau să zboare cu Lufthansa au rămas blocați pe aeroport

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în landul german Bavaria că, din cauza ninsorilor abundente din...

VIDEO – Accidentul cu trei autovehicule de pe DN1 – Predeal a fost surprins de o cameră de bord. Șoferul unui SUV a intrat...

Sâmbătă după amiază, un accident produs pe DN1, zona Predeal, a dus la blocarea completă a traficului rutier pentru aproape o oră. Accidentul în care...

MAE – Un ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, a decedat în Fâşia Gaza

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă sâmbătă MAE. ”În continuarea...

Naționala de fotbal a României își va afla în această seară adversarii de la Campionatul European

După o campanie mai puțin convingătoare și o calificare în care puțini mai speram, deși România a jucat în poate cea mai ușoară grupă,...
Emisiuni
- Publicitate -