spot_img
- Publicitate -

Paștele pe Valea Prahovei: Hotelurile sunt ocupate în proporție de 75%

Data:

Stațiunile montane de Valea Prahovei au fost una dintre destinațiile preferate de turiști, în minivacanța de Paște.

- Publicitate -

Circa 75% din locurile de cazare disponibile în staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt ocupate în perioada sărbătorilor pascale, iubitorii sporturilor de iarnă putând să schieze în condiţii încă foarte bune pe pârtiile de altitudine din Sinaia.

Reprezentantul Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că la acest moment, gradul de ocupare a locurilor de cazare este de circa 75%, dar vânzările sunt încă deschise, însă, cel mai probabil, procentul nu va mai creşte mult, în condiţiile în care prognoza meteorologilor nu este favorabilă pentru zilele următoare.

Conform sursei citate, tarifele practicate de proprietarii de vile şi pensiuni pornesc de la 150-170 lei/persoană/zi şi ajung la 220-240 lei/persoană/zi.

Dilema șoferului fugar din Ploiești a fost rezolvată de polițiști

Săptămâna trecută polițiștii ploieșteni s-au aflat în fața unei dileme după ce au încercat să tragă pe dreapta un șofer. Acesta nu s-a conformat,...
- Publicitate -

În schimb, hotelurile au în ofertă pachete de Paşte.

Astfel, un pachet de trei nopţi la hoteluri de trei stele, în cameră dublă standard, costă între 2.700 de lei şi 3.150 de lei, incluzând cazare cu mic dejun, gratuitate pentru un copil de până la un an, cină festivă, concert live, primire tradiţională de Paşte, vânătoare de ouă pentru copii cu mascota iepuraş, a precizat Popa.

Un apartament într-o astfel de unitate de cazare costă între 4.000 şi 4.900 de lei, în funcţie de hotel, iar apartamentele care se închiriază în sistem hotelier au tarife între 550 lei şi 800 lei/noapte, a menţionat reprezentantul Centrului de Informare Turistică din staţiune.

- Publicitate -

Turiştii care se cazează la hotel beneficiază şi de acces gratuit la diverse facilităţi, precum centrul SPA şi piscină.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, în această staţiune sunt amenajate şi deschise toate pârtiile din golul alpin, iar condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă sunt foarte bune.

„Prognozele arată o creştere bruscă a vitezei vântului după prânz şi există riscul opririi instalaţiilor înainte de terminarea programului. Recomandăm achiziţia cartelelor pe puncte, care au valabilitate 180 de zile”, precizează sursa citată.

Țepe pe Booking cu cazări inexistente în Bușteni

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 4 din București au descins miercuri la trei adrese din București și Brașov într-un...
- Publicitate -

Primarul staţiunii Buşteni, Mircea Corbu, a declarat pentru AGERPRES că în această staţiune sunt ocupate aproximativ 70% din locurile de cazare, iar turiştii care vor petrece aici sărbătorile pascale se vor putea distra în Fun Park-ul care se află la baza domeniului schiabil Kalinderu, vor putea face turul oraşului cu trenuleţul turistic şi vor putea participa la slujba de Înviere de la Mănăstirea Caraiman sau de la celelalte unităţi de cult din oraş.

La Azuga, gradul de ocupare a locurilor de cazare se încadrează în media zonei, fiind de 70%-75%, iar turiştii se vor putea plimba cu telegondola, cu ATV-urile, vor putea face excursii pe Valea Azugii sau plimbări cu bicicletele pe munte (mountain bike), spune primarul Ciprian Barbu.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Pensiile speciale a 14 foști parlamentari din Prahova ne costă 80.000 de lei

14 foști parlamentari de Prahova încasează lunar sume cuprinse...

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Mânânc ce vreau și nu am burtă. Reclamă falsă cu Carmen Brumă

Observatorul Prahovean continuă campania de demascare a reclamelor false...

90% din banii europeni, destinați școlilor în comunele din Prahova

Doar 23 de localități prahovene din totalul de 104...

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cine sunt influencerii vizați de percheziții joi dimineața

Procurorii de la Parchetul General fac joi 17 percheziții...

Țepe pe Booking cu cazări inexistente în Bușteni

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice...

Astăzi este echinocțiul de primăvară. Când se dă ora

Echinocțiul de primăvară, fenomenul care marchează venirea primăverii din...

Cum e la Istanbul în timpul protestelor

Miercuri, 19 martie 2025, aveam programată plecarea în vacanța...

Percheziții la influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

17  percheziții domiciliare au loc joi în municipiul București...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...

Polițeanu rezolvă parcările în Ploiești cu… avertismente

Este ceva vreme de când, periodic, Poliția Locală împarte,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Țepe pe Booking cu cazări inexistente în Bușteni

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice...

Dilema șoferului fugar din Ploiești a fost rezolvată de polițiști

Săptămâna trecută polițiștii ploieșteni s-au aflat în fața unei...

Imagini de la accidentul mortal produs pe DN1 în Prahova

Șoferul unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de aproximativ...

Incendiu violent la Bertea. Cauza izbucnirii [VIDEO]

O casă și mai multe anexe gospodărești au fost...
- Publicitate -

Accident mortal pe DN1 în Prahova

ISU Prahova a anunțat decesul șoferului în vârstă de...

Trafic restricționat pe DN1 în Prahova. Accident grav

Traficul rutier pe DN1 în județul Prahova este restricționat...

Militari răniți într-o explozie în poligonul Dorolea

Doi militari au fost răniți în timpul unui exercițiu...

Imagini de la flagrant: Motorină furată din cisternă la Brazi

Jandarmeria Prahova a transmis imagini cu momentul prinderii în...