Un bărbat din Secăria, Prahova, s-a ales cu dosar pentru pentru infracțiuni asimilate cu mutilarea câinilor, după ce a postat pe internet anunțuri de vânzare a unor câini cu urechile secționate.
În limbaj specific, operațiunea de secționare a urechilor câinilor se numește cupare și reprezintă infracțiune prevăzută de art. 25 din Legea 205/2004.
La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați despre comercializarea în mediul online a unor exemplare canine având urechile secționate.
Astfel, în urma unui control la domiciliul unui bărbat din comuna Secăria au fost identificate 6 exemplare canine din rasa Ciobănesc de Asia Centrală ce prezentau modificări ale aspectului prin intervenții chirurgicale de cupare a pavilioanelor auriculare, precum și codotomie (secționarea cozilor).
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal.
Ce pedepse presupune legea pentru cuparea urechilor, codotomie sau secționarea corzilor vocale a unui animal
Conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă!
În cazul săvârșirii de două ori a faptelor, de către proprietarul animalelor, pe lângă sancțiuni se aplică și măsura confiscării animalelor.
Condițiile speciale ce impun intervențiile chirurgicale estetice la animale sunt stabilite doar de medicul veterinar care este abilitat de lege să rezolve problema medicală.
„Nu recurgeți la astfel de practici ilegale și dureroase pentru animalul dumneavoastră dacă nu există o problemă medicală!”, fac apel polițiștii.