155 000 de euro falși au fost ridicați în urma unor percheziții care au avut loc în Prahova, București și alte 15 județe.
Descinderile au fost efectuate miercuri și au fost puse în aplicare 23 de mandate. Banii urmau să fie introduși în circuitul financiar.
Peste 20 de percheziţii au fost făcute de poliţiştii de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, la persoane bănuite că au pus în circulaţie bani falsificaţi, fiind ridicaţi circa 155.000 de euro. De asemenea, 21 de persoane au fost audiate.
„În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 155.300 de euro, în bancnote din cupiură de 50 de euro, 100 de euro și 500 de euro, bancnote, care ar fi urmat să intre în circuitul financiar.
Au fost puse în executare 7 mandate de aducere și au fost audiate 21 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Craiova, Timișoara, Oradea, Alba lulia, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, polițiștilor din cadrul serviciului de combatere a criminalității organizate Ilfov, Dâmbovița, Vâlcea, Caraș-Severin, Sălaj, Maramureș, Sibiu, Giurgiu, Botoșani, Gruparea de Jandarmi Mobila „Burebista” Brașov, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, Poliția Oraș Chișineu-Criș și Secția 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș.” au precizat reprezentanții IPJ Arad.