În urmă cu câteva zile, Asociația „Construim România” a realizat o filmare din dronă cu Lotul 2, de 19 kilometri, dintre DN1 (Corbeanca/Balotești) și DN2 (Afumați). În luna octombrie, anul trecut, secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu preciza că lucrările evoluează foarte bine pe șantierul Lotului II Nord din cadrul Autostrăzii A0. Potrivit acestuia, există chiar posibilitatea ca acest lot să fie dat în circulație înainte de termenul estimat, însă doar dacă lucrările vor continua în ritmul actual.
Contractul de circa 832 de milioane de lei pentru proiectarea și execuția celor 19 kilometri ai Lotului 2 de pe Autostrada de Centură (A0) Nord a fost semnat de către CNAIR cu o asociere de firme ale constructorului român Umbrărescu.
Tronsonul care se întinde de la intersecția cu DN1 (Corbeanca) până la intersecția cu DN2 (Afumați) are un termen de proiectare de 12 luni și de 22 de luni pentru execuție.
Pe lângă cei 19 kilometri de autostradă, lotul dintre Corbeanca și Afumați presupune și realizarea a 2 noduri rutiere, precum și 10 poduri și pasaje.
Termenul de finalizare a lucrării este iunie 2024. Prețul lucrării este de 831.920.653,34 fără TVA. Contractul a fost semnat în mai 2021.
Cum ți se pare subiectul?