- Publicitate -

Învățătorii trebuie să aibă facultate. La C.N. „Regina Maria” din Ploiești învață 300 de tineri, care pot fi doar suplinitori debutanți

Cei care termină un liceu pedagogic vor putea ajunge învățători, doar dacă își completează studiile. Practic, fără facultate, un absolvent de pedagogic nu va mai putea preda la ciclul primar decât ca suplinitor. Colegiul Național „Regina Maria” din Ploiești are înscriși 300 de elevi, în 10 clase. Dacă proiectul trece, aceștia vor avea statut de suplinitor debutant până la obținerea diplomei de licență care le permite să se titularizeze.

Deja județul se confruntă cu deficit de personal din cauza „proastei remunerări”, spun sindicaliștii. „Dacă acest proiect va fi adoptat, numărul tinerilor care intră în învățământ, cred eu, va scădea și mai mult. Un debutant are 2200 de lei salariu, practic nu mai există motivație din punct de vedere financiar. Un tânăr se va putea titulariza doar după ce termină studiile universitare cu licență”, a precizat Ionuț Duță, lider Sindicatul „Școala Prahovei”.

- Publicitate -

Funcția de profesor pentru învățământul primar este ocupată, la momentul actual, atât de către de cei care au absolvit liceul pedagogic cu specializarea „pedagogia învățământului primar”, cât și facultatea cu aceeași specializare.

Ministrul Educației a precizat că e nevoie de o schimbare la nivel de învățător, pentru că suntem singura țară din Uniunea Europeană, spune Ligia Deca, în care cineva poate ajunge să predea în ciclul primar doar cu liceul pedagogic.

- Publicitate -

Doar educatorii pot ajunge la catedră cu studii liceale de profil și examen de bacalaureat. În rest, pentru a putea preda de la clasa pregătitoare la clasa a IV -a, va fi nevoie de diplomă de licență. Studiile universitare trebuie să fie în domeniul științelor educației. Odată aprobat, proiectul îi vizează și pe dascălii care au vechime la catedră, dar nu au absolvit cursuri universitare.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -