Trei parlamentari PNL au propus un proiect de lege, care să vină în sprijinul femeilor însărcinate și mamelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani. S-ar rezolva astfel o problemă care ar fi trebuit să nu existe, dacă aveam mai multă educație/bun simț.
De câte ori nu ați văzut o femeie însărcinată stând la coadă și nimeni să nu o invite să meargă în față, la casa de marcat sau la biroul unei instituții publice? La fel și în cazul mamelor care au copii sub 5 ani. Desigur, există și situații în care mulți dintre noi am observat prezența acestor categorii și le-am invitat în față.
Nu trebuie să fie considerat un gest extraordinar, ci doar o stare de normalitate. Cu toate acestea, pentru că nu mereu se întâmplă, se pare că este nevoie de o reglementare legală. Proiectul pe care îl aducem în atenție astăzi prevede și sancțiuni usturătoare pentru cei care nu se vor conforma, ele fiind destul de greu de aplicat, inițiatorii dorind mai mult să atragă atenția asupra a ceea ce ar trebui să vină din fiecare dintre noi.
Potrivit iniţiatorilor, propunerea legislativă are în vedere protejarea unor categorii de persoane care se află în situaţii speciale și care necesită o formă de protecţie deosebită. Proiectul este semnat de deputaţii Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexandru Alex.
Principalele prevederi are proiectului de lege:
-Femeile însărcinate şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care unităţile respective deţin case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate.
-Se va acorda prioritate la casieriile instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor însărcinate, persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care instituţiile publice deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.
-Angajaţii unităţilor comerciale precum şi cei ale instituţiilor publice şi private au obligaţia de a prezenta la casele de marcat/ casierii sau acolo unde se înfăptuieşte serviciul oferit de aceştia, afişe la vedere, care să prevadă acordarea de prioritate femeilor însărcinate, persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.
-În spaţiile de parcare de pe lângă clădirile instituţiilor publice şi ale unităţilor comerciale publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate, vor fi amenajate, rezervate şi semnalizate, cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.
-Oricine este martor direct la încălcarea prevederilor prezentei legi poate sesiza organelor abilitate săvârşirea acestei contravenţii:
1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor articolului 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;
b) nerespectarea prevederilor articolului 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;
c) nerespectarea prevederilor articolului 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;
d) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a amenaja locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 lei;
e) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a rezerva ori semnaliza locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2000 şi 5000 lei;
f) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către conducătorul unui mijloc de transport, care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 2500 lei.
”Faptele prevăzute de prezenta lege nu constituie contravenţii dacă sunt săvârşite de către angajaţii Ministerului de Interne, ai Jandarmeriei Române, ai unităţilor medicale publice ori private precum şi de către angajaţii Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor ori obligaţiilor de serviciu.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (1) se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.
Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat”.
”Ideea realizării acestui proiect de lege este fundamentată pe constatările şi experienţele dobândite în realitatea cotidiană românească, însă are la bază şi o serie de documente sau practici europene şi de pe alte continente”, spun inițiatorii.