Niciun cadru didactic nu a făcut meditații contra cost cu elevii de la clasă în ultimii 5 ani și nici nu există vreun caz de profesor sancționat pentru așa ceva. Cel puțin așa susține Ministerul Educației. Activitatea de desfășurare a pregătirilor în particular cu elevii de la propria clasă reprezintă abatere disciplinară și se sancționează ca atare.
Profesorilor le este interzis, prin Codul de etică, să facă meditații cu elevii de la clasă.
Potrivit noilor legi ale educației, cadrelor didactice le va fi interzis să facă meditații în privat cu elevii de la clasă. Sancțiunile pleacă de la avertisment și pot ajunge la desfacerea contractului de muncă. Profesorii trebuie să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială, spun cei din Educație.
Citește și: Elevii revin miercuri în bănci, dar intră din nou în vacanță, în februarie
O ședință de pregătire în particular pornește, în Prahova, de la 70 de lei și poate ajunge și la 150 de lei, în funcție de materie. Majoritatea profesorilor nu meditează un singur elev în privat, ci își formează o grupă de 2,3, chiar mai mulți copii.