Miercuri dimineață polițiștii rutieri din Câmpina au organizat o acțiune rutieră pe DN 1, pe raza localității Bănești.
Încă de la primele ore ale dimineții, mai mulți șoferi au fost depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice.
„Până la acest moment, în cadrul activității, aparatele etilotest au indicat consumul de alcool la patru conducători auto.
Valorile înregistrate fiind de 0.23, 0.29, 0.34, 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorii auto au fost sancționați contravențional și le-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.” au precizat reprezentanții IPJ Prahova.