Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.40, la intersecția străzii Bobâlna cu Bulevardul Independenței din Ploiești.
Potrivit IPJ Prahova, din primele date a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 35 de ani în timp ce conducea un autoturism ar fi surprins și accidentat un pieton, tot femeie, în vârstă de 57 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile.
- Publicitate -
Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Observatorul Prahovean că victima era angajată în traversarea străzii pe o trecere de pietoni.
Nu sunt raportate probleme de trafic.
- Publicitate -
Testarea cu etilotestul a indicat faptul că șoferița nu consumase alcool înainte să se urce la volan.
