- Publicitate -

A doua zi a târgului de joburi de la Ploiești – Bursa Angajatorilor, ediția a II-a

- Publicitate -

ANM: Avertizare cod portocaliu de precipitaţii abundente pentru judeţele Prahova, Buzău, Vrancea

Conform anunţului ANM, în intervalul 10 ianuarie, ora 10 – 12 ianuarie, ora 10, sunt anunţate precipitaţii moderate cantitativ în țară, dar în exces în județele Prahova, Buzău, Vrancea și zona montană din Dâmbovița. În prognoză sunt incluse și avertizări de polei, intensificări ale vântului, informarea iniţială fiind valabilă până miercuri la 18.

- Publicitate -

ANM: ”În intervalul menţionat vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început în vestul, centrul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice şi sud-estice.

Local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 l/mp. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpaţii Occidentali, estul Transilvaniei şi Moldova şi predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă.

Izolat vor fi depuneri de polei. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.

A fost emisă o avertizare cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului la munte, valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 16 – 11 ianuarie, ora 22

În intervalul menţionat în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum şi în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ. Cantităţile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.       În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marţi spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, anunţă meteorologii.

O avertizare cod portocaliu, valabilă de marţi d ela ora 18, până miercuri la ora 22.00, anunţă precipitaţii abundente în mai multe judeţe.

”În judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona montană din judeţul Dâmboviţa vor fi precipitaţii abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantităţi de precipitaţii în general de peste 50…60 l/mp.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.”

- Publicitate -

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Proceduri simplificate pentru absolvenții de învățământ superior. Stimulent lunar pentru angajarea tinerilor

Guvernul a aprobat simplificarea procedurilor pentru efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Noua reglementare nu mai presupune trecerea stagiarului printr-o comisie de evaluare...

Incendiu sâmbătă de dimineață la o anexă din orașul Băicoi

Pompierii au intervenit în acestă dimineață, în jurul orei 04.50, după ce un incendiu a izbucnit la o anexă din orașul Băicoi. Din fericire...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Proceduri simplificate pentru absolvenții de învățământ superior. Stimulent lunar pentru angajarea tinerilor

Guvernul a aprobat simplificarea procedurilor pentru efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Noua reglementare nu mai presupune trecerea stagiarului printr-o comisie de evaluare...

Incendiu sâmbătă de dimineață la o anexă din orașul Băicoi

Pompierii au intervenit în acestă dimineață, în jurul orei 04.50, după ce un incendiu a izbucnit la o anexă din orașul Băicoi. Din fericire...

Acțiune rutieră a polițiștilor prahoveni, pe DN1, în localitatea Bănești

Polițiștii prahoveni efectuează, la această oră, acțiuni rutiere pe DN1, în localitatea Bănești. Acțiunea are ca scop combaterea fenomenului nerespectării regimului legal de viteză. „Polițiștii...

Lista posturilor vacante la școlile din Prahova. UPG Ploiești angajează consilier juridic

Mai multe unități de învățământ din Prahova au scos la concurs mai multe posturi vacante. Universitatea Petrol Gaze Ploiești organizează concurs pentru postul de...

Temperaturi de 18 grade Celsius, în weekend, în Prahova. Prognoza meteo pentru luna aprilie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. În Prahova, în weekend, temperaturile maxime vor ajunge la 18 grade...
Emisiuni
- Publicitate -

Cine a revendicat atacul de la Moscova soldat cu 62 de morți și 146 de răniți

Cinci persoane au pătruns, aseară, într-o sală de spectacole din zona Moscova și au împușcat la întâmplare persoanele care așteptau să înceapă un concert...

Accident în Ploiești. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost transportat la spital

Accidentul rutier s-a produs, vineri seară, pe strada Sitarului, în dreptul intersecție cu strada Cerceluș din Ploiești. Două autoturisme au intrat în coliziune. Unul...

Compania Luxten, amendată de Apele Române pentru că a ”secat” râul Doftana

Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova a anunțat că societatea Luxten Lighting Company SA a fost sancționată în urma unui control efectuat după ce...

Mihai Polițeanu a anunțat pe cine va da afară din Primăria Ploiești dacă va câștiga alegerile [VIDEO]

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean realizată de Marius Nica, Mihai Polițeanu, candidat independent la Primăria Ploiești, a anunțat pe cine va da afară din...

Elevul bătăuș de la Școala „Andrei Mureșanu” a fost transferat la o altă școală din Ploiești

Elevul bătăuș de la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” din Ploiești a fost transferat. Băiatul de 12 ani, elev în clasa a VI-a, a jignit...
Emisiuni
- Publicitate -