Este considerat orașul cu cele mai multe zile însorite din an. 2023 a început aici cu un record la nivel național, din punct de vedere al temperaturii înregistrate: plus 20,8 grade celsius în termometre. În anul 1974, la Câmpina au fost construite, din ordinul Elenei Ceaușescu, două case solare, localitatea fiind aleasă tocmai din motivul că are cele mai multe zile însorite. Din păcate, randamentul panourilor solare a fost scăzut, motiv pentru care proiectul „încălzire cu apă și soare” a fost unul sortit eșecului, clădirile fiind abandonate.
Una dintre casele solare aparține Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie și a fost transformată în stație meteo. Cealaltă e în paragină. S-a furat tot din ea.
Câmpina s-a vrut, așadar, a fi orașul prahovean care să se încălzească doar de la soare. Dacă ar fi fost valorificată energia solară, economia ar fi fost semnificativă.
Al doilea municipiu al Prahovei rămâne, în continuare, orașul în care 180 de zile pe an, soarele este prezent ca în nicio altă localitate din țară.
Recordul la temperatură a fost înregistrat chiar în decembrie 2022: 23,4 grade. Anul acesta, a fost depășit recordul de acum 83 de ani, cu o temperatură, pe 2 ianuarie, de 20,8. Acum 83 de ani, la Câmpina, au fost 20,6.