- Publicitate -

Aglomerație pe DN1, pe Valea Prahovei, la Comarnic, Bușteni și între Predeal și Bușteni

Data:

Pentru mulți turiști minivacanța de Revelion încă nu s-a terminat. Dovadă sunt și coloanele de mașini care s-au format, marți după-amiază, pe DN1, pe raza localităților de pe Valea Prahoveai, respectiv la Comarnic, Bușteni și între Predeal și Bușteni.

- Publicitate -

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a anunțat, marți, că traficul rutier este intens pe DN 1, pe Valea Prahovei.

Centrul Infotrafic a precizat că s-au format trei coloane de autovehicule pe DN1, pe raza localităților de pe Valea Prahovei.

  • Comarnic, pe sensul de urcare (Ploiești-Brașov), de aproximativ 6 kilometri;
  • Bușteni, în aceeași direcție, de circa 3 kilometri;
  • între Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre (Brașov-Ploiești), de peste 7 kilometri.

„Sfătuim șoferii să mărească distanța de siguranță dintre vehicule, să circule cu atenție sporită, să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care sunt prezenți la fața locului pentru fluidizare, evitând orice manevră riscantă”, a precizat Centrul Infotrafic, care recomandă conducătorilor auto rute alternative.

- Publicitate -

Rute alternative pentru evitarea aglomerației pe DN1

  • DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;
  • DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești;
  • DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
  • DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

„Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), circulația se desfășoară în condiții de fluență”, a anunțat Centrul Infotrafic.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

KRIT: Doi tineri au adus la Ploiești jocurile de societate

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Tineri care au rămas în Ploiești: Ana Militaru, antreprenor la 19 ani

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...
- Publicitate -

Exclusiv

KRIT: Doi tineri au adus la Ploiești jocurile de societate

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

Ploieșteni călcați de mascați, de 10 ori în 4 luni, din greșeală

O dimineață de coșmar pentru o familie din Ploiești,...

Oamenii din Ploiești nu au uitat-o pe Coca Vagneti

Articolul despre antreprenoarea Coca Vagneti, cea care, imediat după...

Audiență record la Observatorul Prahovean LIVE

Podcastul Observatorul Prahovean LIVE, realizat săptămânal de Marius Nica,...

Farmacia Tei ajunge și în Prahova. Unde se construiește

Lanțul Farmacia Tei ajunge și în Prahova. Lucrările de...
- Publicitate -

Știri noi

Razie amplă în Ploiești

Acțiunea de amploare este derulată, vineri noapte, de polițiștii...

KRIT: Doi tineri au adus la Ploiești jocurile de societate

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

Crezi tot ce vezi? Mitul oului prăjit la soare

Te uiți la tot felul de clipuri despre situații...

Subcarpați – definiția showului total la Republik Fest 2

Ploieștiul, Prahova și nu numai aveau nevoie de așa...

Fata din Ologeni cu 9,85 la Evaluarea Națională: „Și la țară se învață”

Naomi Adelina Cristea. Copila de nici 15 ani, din...
- Publicitate -

Emisiuni

Accidente mortale în Prahova. Autoritățile dorm

În ultima perioadă, pe drumurile din Prahova s-au produs...

Statul cheltuie, cetățeanul strânge cureaua

Invitatul lui Marius Nica în ediția de marți, 8...

Podul de la Blejoi, o rușine națională!

Podul de la Blejoi reprezintă măsura incompetenței! O recunosc...
- Publicitate -

Vox Publica

CFR-ul anunță: “Trenul întârzie 471 de minute” … și cam atât

Anul trecut, pe vremea asta, i-am cumpărat fi-mii un...

De ce avem reacția Hale și Piețe la rahat dar la prime nu?

SC Hale și Piețe SA Ploiești reacționează doar la...

Apel către politicienii prahoveni: băgați capul și în poza asta!

În Prahova, la Boldești Scăeni, soarta unui centrului medico-social...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Razie amplă în Ploiești

Acțiunea de amploare este derulată, vineri noapte, de polițiștii...

Stadiul lucrărilor: A7 Ploiești-Buzău, după redeschiderea circulației

Pasionații de infrastructură au realizat o serie de filmări...

Calitatea aerului din Parcul Municipal Vest, monitorizată

Primăria Ploiești anunță că tip de zece zile, începând...

Incendiu de vegetație pe centura de Est a Ploieștiului

Un incendiu de vegetație a izbucnit, vineri după-amiază, pe...
- Publicitate -

Balastieră și groapă ilegale de gunoi descoperite în Prahova

O balastieră și o groapă de gunoi, ambele ilegale,...

Trotuar transformat în târg de mașini în fața Primăriei Ploiești

Respectarea legii continuă să fie opțională la Ploiești. Dacă...

A început construcția unui bloc ANL pentru tinerii din Blejoi

Primăria Blejoi anunță au început lucrările la primul bloc...