Un autocar cu 47 de oameni, turiști greci, s-a izbit de un limitator de înălțime, aflat la intrarea în Pasajul Unirii. Se pare că șoferul, cetățean grec, ar fi forțat intrarea în pasaj. Mai multe echipaje intervin la fața locului, traficul fiind blocat în acest moment. Șeful DSU, Raed Arafat, a ajuns la fața locului și coordonează intervenția.12 ambulanțe preiau victimele din autocar.
UPDATE: Una dintre victimele cumplitului accident din zona Pasajului Unirii a decedat. O alta este în comă
Medicii ajunși la fața locului acordă ajutor pasagerilor direct pe asfalt. Din primele informații, 15 persoane au fost rănite.
Patru dintre adolescenții aflați în autocar au rămas încarcerați în urma impactului. Trei dintre victime sunt în stare foarte gravă, acestea intrând în stop cardio-respirator.
Răniții sunt transportați, rând pe rând, la spitalele Bagdasar Arseni, Floreasca și Universitar. Toate spitalele din București sunt, la momentul de față, în alertă.
Au fost mobilizate la fața locului 6 autospeciale SMURD, 6 SABIF şi Detașamentul Special de Salvatori, a anunțat ISU București Ilfov.
Din fericire, până acum, nicio persoană nu a decedat. Șoferul autocarului, în funcție de starea sa de sănătate, va fi preluat de către polițiști și dus la audieri. El urmează să fie cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Poliția recomandă oamenilor să evite centrul Bucureștiului.