Militarii de la Baza 90 Transport Aerian au poposit la Posești, în Prahova, pentru a face o bucurie micuților nevoiași. Moș Crăciun nu a venit oricum din Laponia, ci într-un elicopter IAR-330 Puma. 80 de copii din satul Valea Plopului, proveniți din familii cu o situație materială precară, au avut parte de experiența vieții lor.
Bucuria acestora a fost uriașă, în momentul în care aparatul de zbor a aterizat la Posești. Copiii l-au așteptat pe Moșul cu sufletul la gură. Odată coborât din elicopter, acesta a împărțit cadourile, dar și zâmbete și îmbrățișări.
Citește și: A venit Moş Crăciun la sala de box a lui Titi Prosop cu emoții, daruri, lacrimi de bucurie şi multe surprize
Dincolo de daruri constând în dulciuri, jucării, jocuri, fructe, lapte, cereale și bani, cei 80 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, au urcat, pentru prima dată, într-un elicopter. A fost o experiență unică, pe care aceștia, cu siguranță, nu o vor uita niciodată.
Ziua de 20 decembrie a fost încununată de zâmbetele, voioșia și colindele copiilor din satul prahovean.