Primăria Breaza a reușit să achiziționeze conacul Brâncoveanu -Bibescu, monument arhitectural de secol XIX, ajuns o ruină. În 2018, edificiul a fost inclus pe lista monumentelor istorice de patrimoniu, chiar dacă starea de degradare este evidentă. Pe 9 decembrie, autoritățile locale au făcut un credit bancar, pe 15 ani, și au reușit să cumpere, de la fostul proprietar, contra sumei de 700.000 de euro (fără TVA), conacul princiar de la Breaza.
Odată cu conacul, Primăria a achiziționat și suprafața de teren de 23.395 mp, care va fi inclusă într-un amplu proiect de amenajare peisagistică.
„Au fost deja demarate lucrări de igienizare și punere în siguranță a conacului. În scurt timp vor demara procedurile legale de restaurare a acestui obiectiv, precum și cele de amenajare a parcului”, a precizat primarul localității, Bogdan Novac.
În momentul de față, această filă de istorie este doar încă o pată rușinoasă pe obrazul unui neam. Geamuri sparte, buruieni crescute pe peste tot, fațadă aproape prăbușită, acoperiș în mare procent distrus și interioare pline de gunoi, mucegai și obiecte vechi lăsate de izbeliște, asta dacă nu au putut fi sustrase.
Autoritățile locale vor să redea circuitului turistic această bijuterie arhitectonică, însă, lucrările de restaurare ar putea dura câțiva ani. Fiind vorba despre un monument istoric de patrimoniu, tot ce înseamnă intervenție se va face cu acordul Direcției Județene de Cultură Prahova, implicit Ministerul Culturii.
Conacul de la Breaza a aparținut familiilor Brâncoveanu – Bibescu. În arhivele naționale se găsesc fotografii ale edificiului, înainte să intre în paragină, dar și numeroase inventare care precizează prezența unor opere de artă însemnate la conacul din Breaza, semnate de artiști precum Tonitza, Enea, Popp, Jalea, Băeşu, dar şi scoarțe româneşti, vase Galle și o impresionantă bibliotecă.