- Publicitate -

Sărbătorile de Crăciun își fac simțită prezența printre elevii Liceului ”Brâncoveanu Vodă”, din Urlați – FOTO

Data:

De la mic la mare, talentații spiriduși ai lui Moș Crăciun s-au mobilizat pentru a face din a doua lor casă, unde cadrele didactice le îmbogățesc zilnic valorile intelectuale, un cămin mai primitor spre care să se îndrepte cu drag.

- Publicitate -

Autor text: Dariana Stavri, elevă a Liceului ”Brâncoveanu Vodă”, din Urlați.

Elevii liceului și-au dorit să ducă tradiția mai departe, după cum au făcut-o și în anii precedenți, și să își unească forțele într-un scop caritabil comun, acela de a-și renova școala mult iubită!

Mințile iscusite ale copiilor au elaborat un târg de Crăciun, în centrul orașului, unde vor fi prezentate valori artistice, dar și numeroase decorațiuni de sărbătoare, confecționate manual chiar de ei.

- Publicitate -

În plus, de duminică, 11 decembrie, câțiva dintre elevii liceului au plecat la colindat, începând cu bisericile din zonă, miercuri ajungând la toate punctele „strategice” ale orașului: Primărie, Grădinița din oraș, Spitalul Orășenesc, Secția de Poliție, Pompieri, P&G, Plastipak, pentru a face ziua mai bună publicului, dar și pentru a împărți invitații la evenimentul de vineri.

Așadar, toți școlarii și liceenii vor fi prezenți, în data de 16 decembrie, în centrul orașului Urlați, pentru a expune munca lor de echipă și pentru a pune o cărămidă în plus la încercarea de a face și generațiile viitoare să vină la școală cu zâmbetul pe buze.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Româncă a fost ucisă de pensionarul italian pe care îl îngrijea

O româncă a fost ucisă de pensionarul italian pe...

Cutremur de 3,2 grade Richter, la 90 de km de Ploiești

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

Cum va fi vremea la Ploiești. Prognoza ANM în februarie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza...

Casă din Sinaia distrusă într-un incendiu, noaptea trecută

O casă de pe strada Ghioceilor din Sinaia a...

Dronă rusească, prăbușită în România

O dronă rusească s-a prăbușit, azi-noapte, în România. MApN...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Două case, cuprinse de flăcări la Puchenii Mari

Două imobile au fost cuprinse de un incendiu, în...

Accident rutier cu trei victime în Ploiești [UPDATE]

Un accident rutier în urma căruia trei persoane au...

Imagini de la intervenția elicopterului SMURD pe pârtia Clăbucet

Un elicopter SMURD a intervenit joi după amiază pe...
- Publicitate -

Acțiune rutieră în desfășurare la Păulești

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, împreună cu...

Experiența mea cu Sameday. Peste 20 de minute „în așteptare”

Am sunat la firma de curierat Sameday pentru a-mi...