Un al treilea accident a avut loc joi seară, pe șoselele prahovene, la scurt timp după ce un autocar a ieșit din decor la Breaza și mai multe auto au fost implicate într-o tamponare, pe Centura de Vest a Ploieștiului, blocând traficul pe sensul de mers Ploiești-București.
Un accident rutier a avut loc pe raza comunei prahovene Ariceștii Rahtivani, joi seară. Șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp.
Conform ISU Prahova, în urma unui apel 112, a fost anunțat un accident rutier în comuna Ariceștii Rahtivani.
Șoferul autoturismului, în vârstă de 60 de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp.
Acesta a fost transportat la spital în stare conștientă, însă nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
În urma accidentului, traficul se desfășoară în condiții normale.
Foto cu caracter ilustrativ