Pe Valea Prahovei, la Sinaia, Bușteni și Azuga, deja cu greu mai poți găsi o pensiune sau un hotel pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. Multe dintre spațiile de cazare, spun proprietarii, au fost rezervate încă din toamnă, în special pentru petrecerea dintre ani. Foarte mulți turiști preferă în continuare ca destinație de vacanță Valea Prahovei, în ciuda traficului infernal. Dovadă în a acest sens stă și faptul că gradul de ocupabilitate în minivacanța de 1 Decembrie a fost de aproape 100%.
Pe 5 decembrie, potrivit spuselor președintelui Asociației pentru Promovare și Dezvoltarea Turismului Prahova, Adrian Voican, gradul de ocupare în stațiunile montane este deja de 80%. „Dacă vremea va fi prielnică, în sensul în care va ninge, cu siguranță, vom avea sută la sută tot ce înseamnă pensiuni și hoteluri ocupate. Lucru care ne bucură. Este un semn că turismul românesc se revigorează”, a precizat acesta.
Prețurile pentru petrecerea Crăciunului, la pensiunile care încă mai au ceva locuri libere, pleacă de la 200 de lei (camera dublă) sau 250 de lei (camera triplă), la Sinaia spre exemplu. În acest preț nu este inclusă decât cazarea pentru două persoane/ noapte. Pentru masa de Crăciun, la o astfel de pensiune de trei stele, turiștii trebuie să mai scoată din buzunar încă 100 de lei/ persoană.
Tot în Sinaia, de altfel cea mai căutată destinație de vacanță, o altă pensiune, de patru stele, oferă, contra sumei de 1390 de lei, un pachet de trei zile, cu cazare, mic dejun și masă de Crăciun ( pentru două persoane). Camerele rămase, ne spun proprietarii, sunt foarte puține, așa că, dacă vrem o rezervare, ar trebui să ne grăbim. În ceea ce privește Revelionul, locurile aici au fost integral ocupate.
Citește și: Valea Prahovei a fost luată cu asalt de turiști în prima minivacanță din 2022
Dacă alegem hotelurile, ei bine, aici prețurile sunt mult mai piperate. Tot în Sinaia, la un hotel de patru stele, pentru Crăciun, camera standard costă 2718 lei, iar cea dublă, 3621 de lei ( cu pachet de Crăciun inclus). Foarte puține camere libere rămase, însă. Pentru noaptea dintre ani, (cu sosire pe 29 decembrie și plecare pe 1 ianuarie), prețul este de 4.553 de lei. În această sumă sunt incluse, pe lângă cazare și mesele zilnice, cina festivă dintre ani, spectacole cu artiști consacrați, foc de artificii, dar și acces la piscină și spa. Proprietarii de hoteluri spun că vor pregăti pentru cina de Crăciun gustare tradițională cu slănină, jumări, tobă, dar și sarmale cu mămăligă și pomana porcului. Ca desert se va servi cozonac, iar vinul ales pentru oaspeți este românesc.
Sunt proprietăți care se închiriază doar integral, unui singur grup. Prețul de închiriere pentru 3 nopți unui grup de 15 persoane este 3600 lei. În acești bani nu este inclusă decât cazarea. Oferta încă este valabilă pentru Crăciun, însă pentru Revelion, spațiile de cazare sunt aproape sută la sută ocupate.