Mâna-ntinsă care spune o poveste, te face de bani. Astăzi, tramvaiul 101. Un individ la vreo 40 de ani, sprijinit într-un baston și care, la câteva secunde, face un gest care șochează. Își „dă pleoapele peste cap” pentru a-și arăta albul ochilor. Semn că bietul e orb.
„Să vă dea Dumnezeu sănătate și Măicuța Domnului”, îl aud. Înduioșați, câțiva călători îi întind câte o hârtie de un leu. Mă uit atent la el și realizez că l-am mai văzut de câteva ori. Undeva, prin zona de nord a orașului. Cu căștile pe urechi, urmărind amuzat videoclipuri pe telefon. A, și mergând, e drept, un pic împleticit, însă nu din cauza vreunui defect de vedere.
Cerșetorii de azi nu mai sunt ca cei de ieri. Ar putea deveni cu ușurință actori într-un remake al filmului „Filantropica”. Sunt versați, sunt convingători. Mint că au probleme de sănătate pentru a atinge „coarda sensibilă” a omului. În spate, găsim însă o meserie bine pusă la punct, practicată la limita legii.
Citește și: Cerșetoria ascunsă sub haina „colindelor” este ridicată la rang de artă în tren pe ruta București – Ploiești
Cerșetorul din imagine, aidoma altora care pretind că au diverse handicapuri, „miroase” oportunitatea legată de un loc. În spațiile aglomerate are mai mult succes. Oamenii în vârstă par mult mai sensibili la „suferința” lui. Dau, ca să fie de pomană. Dau și încurajează un fenomen ce pare imposibil de stopat.
Cerșetorul de azi speculează. E în putere, dar preferă să stea cu mâna întinsă, decât să muncească cinstit pentru a-și câștiga existența. Pentru că, de ce nu, merge! Sunt oameni care dau și oameni care nu. Seara, însă, când se încheie „ziua de muncă”, „handicapul” cu care păcălește, așa cum o face și individul din imagine, îi aduce suficienți bani încât să o ia și a doua zi de la capăt. Fiindcă pentru un astfel de oropsit, milostenia trebuie să fie neapărat în bani. Riști altfel să îți arunce ostentativ în față orice bucată de pâine ai vrea să îi dai. De milă.
