Sistemele de încălzire cauzează probleme în fiecare sezon rece, unele dintre acestea ajungând să incendieze casele și anexele gospodărești. S-a întâmplat și în această dimineață în comuna prahoveană Baba Ana.
Conform ISU Prahova, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
A fost afectată și o anexă gospodărească de aproximativ 20 mp. Din fericire, nu au existat victime.
Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
*foto cu caracter ilustrativ