Liderii coaliției au convenit în urma ședinței de luni seară că punctul de pensie va crește cu 12,5%. De asemenea, pensionarii care au pensii mai mici de 3000 de lei vor primi ajutoare sociale de două ori pe an, potrivit digi24.ro.
Persoanele care au pensii sub 1500 de lei vor primi un ajutor de 1000 de lei, cei cu pensie sub 2000 de lei vor primi un ajutor de 800 de lei, iar cei cu pensii sub 3000 de le ivor primi un ajutor de 600 de lei.
Pe lângă acestea, persoanele care beneficează de o pensie de handicap vor primi o a treisprezecea pensie.
Pensionarii cu o pensie de până la 1700 de lei vor beneficia de un card social în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.
Un sprijin în valoare de 1400 de lei, ca ajutor pentru energie, va fi oferit în două tranșe persoanelor cu pensii de până la 2000 de lei.
Ce decizii au luat Liderii Coaliției în ședința de luni seară
-Creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a punctului de pensie va fi, astfel, de 1.784 de lei.
-Sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile până la 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda la începutul şi la jumătatea anului 2023.
-Acordarea celei de-a treisprezecea indemnizații pentru persoanele cu handicap.
-Actualizarea cu rata inflației a indemnizațiilor pentru veteranii și văduvele de război, începând cu 2018 de când au fost înghețate (creștere de aproximativ 30 la sută).
-Alocațiile cresc de la 1 ianuarie cu rata inflației.