Polițistul din București, care și-a pierdut încărcătorul pistolului cu 15 gloanțe este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Agentul se afla în prima lui zi de lucru și nu se știe exact cum a rămas fără muniție.
Proaspătul absolvent al școlii de la Câmpina a constatat luni seară, atunci când trebuia să predea armamentul, la finalul turei de lucru, că a pierdut încărcătorul armei din dotare.
Citește și: Acțiune rutieră „BLITZ” miercuri dimineață pe DN1 în Prahova
În momentul de față, colegii polițistului fac demersuri în vederea recuperării încărcătorului și muniției. Cel mai probabil, tânărul agent a pierdut muniția când a urcat și coborât din mașină, precizează surse din cadrul Poliției Capitalei.
Agentul nu a folosit arma din dotare în timpul primei sale zi de serviciu.