- Publicitate -

Razie pe mai multe străzi din Ploiești pentru cei care efectuează transport de persoane cu microbuze și autobuze

Polițiștii locali au organizat, vineri, acțiuni de control pentru depistarea și sancționarea celor care efectuează transport de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizație eliberată de Primăria Ploiești. Zeci de conducători auto au fost sancționați pentru utilizarea altor terminale, circulația autovehiculelor pe alte trasee și oprirea în alte stații decât cele stabilite la nivelul municipiului.

Poliția Locală Ploiești prin polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat, vineri dimineață, acțiuni de control pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care efectuează transport de persoane cu microbuze și autobuze fără autorizație eliberată de Primăria Ploiești.

Verificările au avut în vedere și circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zonele de restricție reglementate de municipalitate, fără a deţine autorizaţie de acces valabilă.

Controalele polițiștilor locali s-au desfășurat pe Bulevardul București, dar și pe străzile Democrației, Găgeni, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Ștrandului și Depoului.

În urma verificării unui număr de 173 conducători auto, au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 12.1. pct 2 din H.C.L. nr. 228/2006 și ale art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011. Echipajele Poliției Locale Ploiești au permanent în atenție impunerea unui climat de disciplină în rândul transportatorilor, pentru respectarea normelor legale”, a anunțat Poliția Locală Ploiești.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Avarie la rețeaua de apă a municipiului Câmpina. Explicația Hidro Prahova

Municipiul Câmpina, al doilea ca mărime din județul Prahova, a rămas, joi seară, fără apă potabilă. Societatea care administrează sistemul de alimentare cu apă...

Minor de 16 ani, din Breaza, dispărut dintr-un centru de plasament. L-ați văzut? Sunați la 112

Un minor în vârstă de 16 ani din Centrul de Plasament Breaza a dispărut, joi seară, din incinta adăpostului. Potrivit IJP Prahova, lipsa acestuia...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Avarie la rețeaua de apă a municipiului Câmpina. Explicația Hidro Prahova

Municipiul Câmpina, al doilea ca mărime din județul Prahova, a rămas, joi seară, fără apă potabilă. Societatea care administrează sistemul de alimentare cu apă...

Minor de 16 ani, din Breaza, dispărut dintr-un centru de plasament. L-ați văzut? Sunați la 112

Un minor în vârstă de 16 ani din Centrul de Plasament Breaza a dispărut, joi seară, din incinta adăpostului. Potrivit IJP Prahova, lipsa acestuia...

Cezar, „The voice”, alături de copiii talentați care provin din medii defavorizate. „Nu vând iluzii! Dacă un copil are potențial, îi sunt alături, dar...

Este unul dintre primii 5 contratenori ai lumii și singurul din România. Vocea sa inconfundabilă impresionează. Artistul ploieștean, Cezar „The voice” Ouatu a avut...

Ce obligații vor avea polițiștii, jandarmii și armata pentru combaterea pestei porcine africane. Câți bani se vor acorda pentru reducerea efectivelor de mistreți –...

Un proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere, prevede noi obligații pentru polițiști, jandarmi și armată când vine vorba despre măsurile de control...

Prefectura Prahova cere mobilizarea primarilor în contextul codului galben de ninsori, vânt și polei

Prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a solicitat, joi, mobilizare în contextul fenomenelor meteorologice periculoase anunțate de meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Parteneri
MindArchitect
- Publicitate -