spot_img
- Publicitate -

„De o lună și jumătate aștept rezultatul și nimic. La telefon nu răspunde nimeni”. Experiența unei ploieștence care a participat la testarea gratuită Babeș Papanicolau

Data:

O ploieșteancă în vârstă de 34 de ani s-a prezentat, pe 12 septembrie, la unitatea mobilă din Ploiești, dorind să beneficieze de serviciile gratuite ale campaniei de testare Babeș Papanicolau. Femeia are grave probleme de sănătate și, aflând de această oportunitate, a vrut să economisească aproape 500 de lei, cât o costă în sistem privat un astfel de examen citologic. Numai că nici astăzi, 27 octombrie, ploieșteanca nu a primit rezultatele investigațiilor. Nici ea, nici alte femei care s-au testat. Iar numărul de telefon pus la dispoziție pentru informații nu este alocat.

- Publicitate -

„Am sunat și mi-am făcut programare. Unitatea mobilă era pe strada Văleni, la numărul 32. Mi s-a transmis că sunt așteptată pe 12 septembrie, între ora 14.00 și 14.30. Când am ajuns acolo, doamnele, cadrele medicale, nu aveau nicio treabă cu programarea făcută. Am stat 45 de minute și nimeni nu m-a întrebat nimic.

Voiam să plec, dar știind că am grave probleme ginecologice, am zis să nu ratez, totuși, oportunitatea. Mi s-au recoltat probe, într-un final, probe și mi s-a zis că rezultatele vor veni în plic în aproximativ o săptămână, maximum două. A trecut o lună și jumătate și …nimic. Nici eu, nici celelalte femei cu care am discutat și care au fost și ele la testare nu am primit nimic. Tot sunăm în continuu, dar numărul nu este alocat. Experiența mi-a lăsat un gust amar. O să merg în privat, dar e păcat că suntem tratate așa. Nu mai am pic de încredere”, ne-a povestit femeia. 

Campania de testare gratuită Babeș Papanicolau sau HPV este o campanie națională, susținută de Ministerul Sănătății. Ea este dedicată tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, scopul fiind acela de  prevenire și depistare precoce a cancerului de col uterin.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Cum îți recuperezi banii dacă ți-ai rupt mașina în gropi

După fiecare iarnă și nu doar atunci, drumurile devin...

Comorile Ploieștiului: Povestea marii Biserici Luterane

Pe strada Democrației din Ploiești există o comoară a...

Super-dronă dezvoltată de echipa de robotică BraveBots Ploiești

Echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului...

Bacilul pioceanic, confirmat în apa de la Pediatrie Ploiești

Probele prelevate de DSP și Apa Nova din rețeaua...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Patru noi candidaturi, validate de BEC. Lista candidaților

Biroul Electoral Central (BEC) a validat, luni, patru noi...

Reacția lui Adrian Mutu după ce a plecat de la Petrolul

Adrian Mutu nu mai este antrenorul Petrolului. Contractul a...

Ce salariu trebuie să ai ca să-ți permiți „Noua Casă”

Încă din 2024, programul guvernamental „Prima Casa” a devenit,...

Cum s-a produs accidentul din Bușteni

Accidentul rutier a avut loc, luni seară, după ce...

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Răzbunarea lui Călin Georgescu

După ce România a avut parte de tot soiul...

„Eu te-am făcut, eu te omor”. Alt copil ucis de mamă, în Prahova

Este greu să-ți imaginezi o crimă mai atroce sau...

Cum rămâne cu tarifele nesimțite de la Hidro Prahova?

În ciuda promisiunilor autorităților județene că lucrurile nu vor...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cum s-a produs accidentul din Bușteni

Accidentul rutier a avut loc, luni seară, după ce...

Accident la Bușteni, în zona Valea Cerbului

Accidentul rutier s-a produs, luni, pe raza localității Bușteni,...

Starea polițistului pensionar căzut din tren la Câmpina

Un bărbat de 50 de ani se zbate între...

O femeie din Prahova a violat copilul de care avea grijă

O femeie din Prahova a fost arestată preventiv pentru...
- Publicitate -

Mașină răsturnată în parcarea Jumbo Ploiești

Un eveniment rutier în urma căruia o mașină s-a...

Singura fată din această promoție a Școlii de Pompieri de la Boldești

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a publicat recent...

În cât timp obții viza de flotant. Acte necesare

Viza de flotant este un document emis de către...