- Publicitate -

Bâza, Blackout și Moneda rusească, jocurile periculoase pe care elevii le joacă în școli. Ce pot face părinții pentru a evita rănirea propriilor copii

Siguranța copiilor în mediul școlar reprezintă o prioritate atât a părinților, cadrelor didactice, cât și a Poliției Române, care desfășoară permanent activități informative la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar, în scopul creării unui climat de ordine și siguranță în școală.

În lipsa unei informări corecte cu privire la riscurile la care se expun elevii prin jocurile pe care aceștia le joacă în spațiul școlar, dar și în afara acestuia, prin provocările preluate din mediul online, de pe platformele sociale populare, ei pot deveni foarte uşor victime.

- Publicitate -

Printre jocurile populare în rândul copiilor, jucate și în mediul școlar, amintim:

  • Jocurile ”agresive” sau ”violente”, care presupun agresarea fizică și/sau psihologică repetată a unui elev, sau comportamentul de tip ”bullying”, care poate duce la consecințe fizice sau psihologice grave în rândul elevilor, iar cei care comit astfel de fapte pot deveni  autori de infracțiuni (lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, amenințarea, șantajul, etc.);
  • Jocul ”Bâza”, care presupune că unul din participanți se întoarce cu spatele și închide ochii, iar ceilalți, aflați în spatele lui, se apropie și îl lovesc în zona spatelui. Jucătorul se întoarce apoi și încearcă să ghicească, după mimica și gesturile participanților, cine l-a lovit. Dacă indică corect, jucătorul va schimba locul cu el, iar în caz contrar, își reia rolul. Acest joc este foarte periculos, întrucât poate duce la agresarea fizică a partcipanților, cu risc de leziuni fizice majore.
  • Provocarea de a sugruma/de a te sugruma (blackout challenge), care presupune a-ți bloca respirația/a strânge pe altcineva de gât până la leșin, pentru a putea experimenta stări stranii. Această provocare este extrem de periculoasă, întrucât poate duce până la deces.
  • Jocul ”Moneda rusească” este un joc care presupune rotirea unei monezi pe o suprafață plană. Dacă jucătorul nu reușește să o mențină în mișcare, este lovit brutal cu moneda de către celălalt jucător. Acest joc poate duce la leziuni grave la nivelul mâinilor, cu risc de infecții și complicații majore.

Citește și: Părinți, uitați-vă la mâinile copiilor voștri și nu credeți dacă vă spun că s-au lovit întâmplător!

Pentru a preîntâmpina victimizarea copiilor/tinerilor în mediul școlar, ca urmare a practicării unor jocuri ce îi pot expune unor riscuri de vătămare corporală/situațiilor de bullying, părinții și cadrele didactice trebuie să țină cont de următoarele recomandări:

- Publicitate -
  • Supravegheaţi atent activitatea copilului dumneavoastră atât acasă, cât și în mediul școlar
  • Încurajaţi-vă copiii/elevii să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă în mediul școlar, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii;
  • Explicați copiilor/elevilor consecințele la care se expun când acceptă să joace astfel de ”jocuri” sau să ducă la îndeplinire anumite ”provocări”;
  • Încurajaţi-vă copiii să vă spună dacă cineva din școală/mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;
  • Folosiţi anumite mecanisme de Control Parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
  • Informați-vă periodic de comportamentul copiilor în mediul școlar, iar în cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul acestora, discutaţi şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei;
  • Profesorii, consilierii școlari, alături de părinți, pot contribui la crearea unui climat de siguranță în mediul școlar și prin dezvoltarea abilităților copiilor de gândire critică. Ei îi pot încuraja să facă alegeri corecte atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia și pot crea un exemplu personal de comportament pozitiv pentru elevii lor.

Fiecare are responsabilitatea de a face o diferență pozitivă în mediul școlar și există posibilitatea reducerii riscului de victimizare a elevilor dacă vorbim deschis, periodic cu aceștia și potrivit vârstei lor, despre riscurile pe care ei, cel mai probabil, nici nu și le imaginează, transmit reprezentanții Poliției Române.

Citește și: Moneda rusească, provocarea de pe tik-tok în care se rănesc copiii

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Duduia Ilie, ”Bâza” se joaca decand lumea si Pamantul. La fel si ” leapsa pe ouate „, ” hotii si vardistii ” si ” de-a v-ati ascunseela „. Acu` te-ai gasit ca e periculos? Da` jocurie alea pe feisbuc in care copiii sunt pusi sa-si tina respratia pana se sufoca cum sunt?

Comentariile sunt închise.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -