Prin social media circula adesea întrebări de genul „unde găsesc și eu un meseriaș bun?” De regulă, cu referire la electricieni, instalatori, ori zugravi. Adică, acei oameni de care e nevoie „la casa omului”. Spre exemplu, ți s-a stricat centrala, ori aparatul de aer condiționat, mașina de spălat sau frigiderul. Să zicem că instalația electrică are ceva defecte, bâzâie siguranța, face „figuri” întrerupătorul sau simți miros de priză arsă. Țeava de apă s-a spart și nu știi cum să remediezi situația. Atunci, e clar, ai nevoie de un meșter. Unul calificat, unul care să știe ce face. Numai că un astfel de meseriaș pare din ce în ce mai greu de găsit.
A devenit din ce in ce mai complicat să găsești pe cineva care să rezolve problema rapid, bine și la un preț nepiperat.
Începe „documentarea” pe internet sau apar telefoanele interminabile date apropiaților, de genul: „cunoști vreun…?”
Greu, foarte greu, dai, într-un final de acel meseriaș de care ai nevoie. Numai că el nu poate veni la tine atunci când „arde”. Are o sumedenie de lucrări, promisiuni pe care trebuie să le onoreze la diferite persoane fizice. El unul singur, comenzile sunt zeci.
De ce această penurie de meșteri, ajungem să ne întrebăm? ȘI de ce mulți dintre ei sunt trecuți bine de prima tinerețe. Asta n-ar fi o problemă. Înseamnă doar mai multă experiență. Pe care, însă, nu prea mai au cui să o dea mai departe.
Și asta fiindcă, din păcate, (e doar o părere), în România școlile profesionale sunt considerate „oaia neagră” a învățământului, suprema ratare a unui absolvent de gimnaziu care nu are media necesară pentru a intra la un liceu „bun”. Toți ne vrem copiii, vorba zicalei, „cu mapa, nu cu sapa”.
Nu puțini sunt părinții care se se încăpățânează să își țină copiii prin facultăți, când e evident faptul că ei nu sunt făcuți pentru asta. Parcă a devenit o rușine să faci o școală de meserii care să te scoată repede pe piața muncii, să ai o profesie decentă, care să îți dea independență financiară de foarte tânăr.
Avem mii de șomeri pluri-absolvenți de facultăți, frustrați că nu își găsesc un job pe măsura titlurilor liceale și mai apoi universitare. Pe de altă parte, angajatorii se plâng că nu găsesc meseriași calificați în profesii onorabile, care le pot aduce venituri consistente.
Cu toții apreciem și avem nevoie, mai ales, în viața de zi cu zi, de un meșter bun, care să rezolve „cu cap” o problemă care ne depășește. Acest meseriaș e nu cerut pe piață, ci foarte cerut. Și atunci, de ce să nu fie încurajați tinerii să își urmeze o anumită aptitudine, dacă remarcăm la el că nu „le are” cu studiul sau „toceala?” Asta înseamnă un ban cinstit și o „pâine albă” gustoasă. Chiar foarte!