Preotul Visarion Alexa, acuzat de o enoriașă de abuz sexual, și-a recunoscut faptele. Informația apare într-un comunicat al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Potrivit ziare.com, în comunicat se precizează că ”preotul și-a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”.
Arhiepiscopia a luat următoarele decizii până la pronunțarea sentinței de către instanță:
– interdicția a oficia orice serviciu religios
– retragerea funcției de paroh, ceea ce înseamnă că nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ
Citește și Visarion Alexa, reclamat că a agresat sexual o femeie la spovedanie. Reacția BOR
– obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.
”Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui”, se mai arată în comunicat.
Reamintim că instanța a decis plasarea sub control judiciar a preotului Visarion Alexa pentru o perioadă de 60 de zile.