Românii vor avea o nouă zi liberă, pe 6 ianuarie, de Bobotează. Decizia a fost luată astăzi de către Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților.
Anunțul a fost făcut pentru G4Media de către deputatul USR Cristian Seidler. Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie votată de Camera Deputaților și promulgată de președintele Iohannis.
Potrivit hotnews.ro, Sărbătoarea Boboteaza sau Botezul Domnului, cunoscută şi sub denumirile „Arătarea Domnului” și „Epifania”, este celebrată de creștini pe 6 ianuarie, iar, pe lângă sfințirea apei, include și o serie de obiceiuri și tradiții.
Citește și Părinții nu au liber, prin lege, pentru prima zi de școală
Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.
În fiecare an, angajații de la stat și privat beneficiază de 15 sărbători legale. Anul acesta, 9 au ”picat” în timpul săptămânii și 6 în week-end.

Propunere legislativa: asa cum avem ziua muncii trebuie sa avem si ziua sau zilele nemuncii. Deci propun zile libere pentru zilele nemuncii care se serbeaza de la 1 Ianuarie si pana la 31 Decembrie. De luat in considerare de USR sau alt partid care vrea sa castige votanti. Putem strange semnaturi si ca sa le introducem in calendarul bisericesc. Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea, noi ne odihnim in cursul saptamanii si suplimentar in ziua a saptea. Deci, exista vreun partid interesat de aceasta propunere legislativa urmata de acordare de ajutoare sociale pentru cei care vor respecta legea si se vor odihni 7 zile?