- Publicitate -

Magdalena Trofin, demisă din funcția de viceprimar al Ploieștiului

Consiliul Local Ploiești a votat, în urmă cu puțin timp, proiectul de hotărâre privind demiterea viceprimarului Magdalena Trofin. Mai mulți aleși locali de la USR și PNL au cerut schimbarea din funcție a unuia dintre secunzii din Primăria Ploiești, pe motiv de gestionare defectuoasă a structurilor din subordine.

Proiectul privind schimbarea din funcție a Magdalenei Trofin a fost inițiat de 14 consilieri ploieșteni, trei dintre aceștia fiind colegi de partid ai viceprimarului propus pentru demitere.

Înainte de procedura de vot, viceprimarul Ploieștiului a ținut să vorbească despre „răfuielile politice și războaiele meschine, într-o situație de criză, în care cetățenii ar trebui să conteze”.

Citește și: Viceprimarul Ploieștiului, Magdalena Trofin, propus pentru demitere. Atac dur al USR Prahova la PNL și Iulian Dumitrescu

„Problemele Ploieștiului nu se rezolvă prin voturi la comandă, iar compromisurile meschine nu au ce căuta într-o politică ce ar trebui construită pe principii solide. Voi fi în continuare alături de cetățeni”, a spus Trofin. 

Cu 22 de voturi pentru, 3 împotrivă și 2 abțineri, Magdalena Trofin a fost demisă din funcția de viceprimar al municipiului Ploiești.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord să citiți ziarul Observatorul Prahovean fără reclame, dar contracost? 

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Corespondență din Ucraina, țară lovită de Rusia în infrastructura critică : ”Ne-au lăsat în întuneric și fără apă”

Observatorul Prahovean publică un nou articol semnat de jurnalista Lydia Nesterenko, care s-a refugiat în Prahova după ce a început războiul, apoi a revenit...

La viitoarele alegeri nu vor mai putea candida persoanele condamnate definitiv pentru anumite infracțiuni. Legea, promulgată de Iohannis

Proiectul a modificat Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.   Se estinde astfel...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

”Târg tradițional de toamnă”, la Telega. Ce surprize au pregătit organizatorii 

Primăria și Consiliul Local Telega păstrează tradiția și va organiza anul acesta o nouă ediție a ”Târgului tradițional de toamnă”. Evenimentul va avea loc marți,...

Orășelul Copiilor din Ploiești va fi organizat anul acesta, în premieră, la Hipodrom

Autoritățile locale din Ploiești au analizat mai multe variante pentru organizarea, în această iarnă, a Orășelului Copiilor. Ultima propunere este ca Orășelul Copiilor să...

Măsuri de siguranță la meciul Petrolul – UTA, de sâmbătă. Ce străzi vor fi închise și cum se va face accesul pe stadion

Sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 18.00, pe Stadionul “Ilie Oană” din Ploiești  se va disputa partida de fotbal din cadrul Campionatului Național Superliga...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -