- Publicitate -

Vreme instabilă în minivacanța de Sf. Maria. Sunt anunțate ploi în majoritatea regiunilor țării

Urmează un weekend prelungit, prilejuit de ziua liberă de care beneficiază mulți români, cu ocazia sărbătorii religioase de luni, 15 august. Din păcate, prognoza meteorologilor nu aduce vești tocmai bune nici măcar pentru zona litoralului.

La mare, regimul termic va fi unul oscilant, cu episoade în care pot apărea averse şi intensificări temporare ale vântului, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare.

În cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, dar şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. Apa mării va avea 24 – 26 de grade Celsius.

Vineri, vremea va fi însorită, însă începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică.

Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h.

Pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.

Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile. Înnorările vor apărea de vineri după-amiaza şi vom avea ploi, în primă fază izolate.

În Prahova, weekendul prelungit începe cu vreme frumoasă. Valorile termice maxime vor fi de 32 – 33 de grade Celsius, în zona de câmpie și 28-30 de grade în zona montană. Sâmbătă după-amiaza există condiţii de apariţie a averselor, cu temperaturi de cel mult 31 de grade Celsius, la fel şi duminică.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Un hanorac pentru copii și adolescenți prezintă risc de strangulare. Alertă InfoCons

InfoCons avertizează că ”unele produse tip trening pot fi periculoase” și dă exemplul unui hanorac ce prezintă riscul de strangulare. În scurt timp începe școala,...

Criza apei calde. Primăria Ploiești solicită Prefecturii Prahova să se pronunțe cu privire la legalitatea hotărârilor aprobate de Consiliu Local pe tema serviciului de...

Primăria Ploiești a anunțat, vineri, că a solicitat Prefecturii Prahova un punct de vedere, în regim de urgență, cu privire la legalitatea celor două...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Un hanorac pentru copii și adolescenți prezintă risc de strangulare. Alertă InfoCons

InfoCons avertizează că ”unele produse tip trening pot fi periculoase” și dă exemplul unui hanorac ce prezintă riscul de strangulare. În scurt timp începe școala,...

Criza apei calde. Primăria Ploiești solicită Prefecturii Prahova să se pronunțe cu privire la legalitatea hotărârilor aprobate de Consiliu Local pe tema serviciului de...

Primăria Ploiești a anunțat, vineri, că a solicitat Prefecturii Prahova un punct de vedere, în regim de urgență, cu privire la legalitatea celor două...

Trafic blocat din cauza unui accident pe DN1A, în Stăncești, Prahova. Patru mașini implicate și două persoane încarcerate

Evenimentul rutier s-a produs vineri, în jurul orei 14, în localitatea prahoveană Stăncești. Dintre cele patru mașini implicate una era staționată. Conform ISU Prahova, în...

Ploieștiul a fost cucerit de Omul Păianjen – Am vrut să fac o poză din birou și mi-a ieșit asta… (foto)

Dacă lucrezi la circ și faci echilibristică, atunci Ploieștiul este locul perfect pentru antrenament. Dacă nu lucrezi la circ, oricum trăiești într-un oraș de...

Când vor avea ploieștenii apă caldă? Etapele pe care Primăria trebuie să le parcurgă pentru a relua furnizarea serviciului

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, joi, înființarea unei societăți care să se ocupe de serviciul de termoficare a orașului, dar și o hotărâre prin...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -