- Publicitate -

Va avea Elena Udrea tratament preferențial la Penitenciarul Târgșor? Reacția conducerii închisorii

Elena Udrea își va ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare din Dosarul „Gala Bute” la Târgșorul Nou. Contactați de Observatorul Prahovean, reprezentanții Penitenciarului de Femei susțin că fostul ministru al turismului nu va beneficia de tratament preferențial, urmând să aibă parte de aceleași condiții ca  orice altă deținută.

Până acum, reprezentanții penitenciarului nu au primit nicio informare cu privire la data sosirii Elenei Udrea la Târgșorul Nou.

- Publicitate -

Subcomisarul de poliție penitenciară, Ioana Plugaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Femei, a precizat că, „odată ajunsă în arest, Udrea va fi tratată la fel ca restul femeilor încarcerate.

„Va beneficia de aceleași condiții, fără să fie favorizată în vreun fel pentru că este persoană publică. Condițiile de detenție sunt la fel pentru toată lumea” a declarat Plugaru pentru Observatorul Prahoean.

- Publicitate -

Citește și: Elena Udrea va fi extrădată în România. Acuză că „au fost făcute presiuni asupra judecătorilor bulgari”

Reamintim că, pe 10 iunie, magistrații bulgari au decis ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Odată predată autorităților române, ea își va ispăși pedeapsa de 6 ani la închisoarea din Prahova, cea mai apropiată de domiciliul acesteia.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -