Într-un 15 mai al lui 1838, în satul Pitaru, județul Dâmbovița, venea pe lume cel de-al șaselea copil al lui Ion și Ruxandrei Grigorescu, Nicolae. Cel care avea să devină pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Artistul care a ales, în 1890, municipiul Câmpina, pentru a-și desăvârși opera. Totul, datorită aerului și peisajelor care l-au inspirat. În locul cunoscut și azi drept „Poiana lui Grigorescu”, din cartierul Muscel, s-au „născut” multe dintre tablourile unice ale inegalabilului pictor.
„Viața lui Grigorescu o povestește opera lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă, nimic nu exista pentru el”, îl descria ,atât de sensibil, Alexandru Vlahuță.
În Câmpina cea însorită și-a trăit Nicolae Grigorescu parte din viață. S-a bucurat de orășelul cu cele mai multe zile însorite din an, a iubit frumusețea caldă a peisajelor câmpinene și a considerat că este locul perfect pentru a trăi, mai ales și din cauza problemelor de respirație care îl supărau.
A iubit enorm satul românesc, motiv pentru care și casa de la Câmpina a fost ridicată într-un stil care amintește de locuințele tradiționale românești.
E 15 mai și se împlinesc 184 de ani de la nașterea celui care a lăsat unui popor moștenire duioasele țărăncuțe și peisajele cu orizont fără sfârșit, care reflectă întru-totul sufletul satului românesc.
La 10 ani de la naștere, cel mai mare pictor român începea să muncească ucenic, la un iconar. La 12 ani vindea deja icoane, la Obor. La 15 ani picta sfinți, iar la nici 20 umplea cu talent dumnezeiesc Mănăstirea Agapia. La fel, amprenta lui a rămas mărturie timpului și la mănăstirea Zamfira și alte biserici și mănăstiri din țară.
A participat la Războiul de Independență, ca pictor de front. Făcea doar schițele din cauza condițiilor de război. Pe baza lor, mai târziu, marele Grigorescu a realizat compoziții de o valoare istorică și artistică de excepție.
A fost un artist complet și complex.
Din opera sa de peste 3000 de pânze, Grigorescu a dedicat carului cu boi mai mult de 300.„Spre Telega”, „Pe Valea Doftanei”, „Spre bâlci”, „Căratul porumbului”, „Plug pe coastă” sunt câteva titluri ale tablourilor în care apar aceste animale blânde, de povară.
„Lui Grigorescu i-a vorbit acest animal prin blândețea privirii, prin încordarea tăcută și fără preget a tuturor puterilor lui… Cu siguranță că e ceva din viața lui, din simplitatea firii lui, din amintirile copilăriei lui„, nota tot bunul său prieten, Alexandru Vlahuță.
Ultima sa lucrare, „Întoarcere la bâlci”, a rămas neterminată, pe șevalet, în casa de la Câmpina. S-a stins într-o zi caldă de iulie a lui 1907. A fost condus pe ultimul său drum de un car tras cu boi. „Eu sunt o excepție: mi-am făcut carul vara”, rămâne una dintre vorbele sale de duh, dincolo de averea inestimabilă lăsată poporului său pe care l-a iubit nespus.
sursa foto – hotnews.ro