Cristian Popescu, un polițist local din Ploiești, a salvat viața unui șofer căruia i s-a făcut rău la volan după un accident petrecut marți seară la intersecția străzii C. D. Gherea cu B-dul Republicii. Acesta i-a acordat primul ajutor victimei, care a fost transportată ulterior la spitalul județean de urgență,
Comunicatul Poliției Locale:
Marți, 10 mai 2022, în jurul orelor 18.00, la intersecția străzii C. D. Gherea cu B-dul Republicii, a avut loc un accident rutier între două autoturisme, rezultând avarierea acestora.
Citește și Detaliile accidentului din Ploiești
Ulterior, unuia dintre conducătorii auto i s-a făcut rău la volan și a rămas imobilizat în mașină, pe strada Gh. Lazăr.
Citește și Un ploieștean a fost obligat de Poliția Locală să elibereze spațiul verde al blocului ocupat abuziv – FOTO
La fața locului s-au deplasat polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice, colegul nostru, Cristian Popescu acordând șoferului primul ajutor până la sosirea echipajului de ambulanță, care l-a preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații medicale.
Felicitări și mulțumiri colegului nostru pentru implicarea și profesionalismul de care a dat dovadă!