- Publicitate -

Racordarea la gaze pentru populație în 2022: clienții plătesc, iar operatorul le returnează banii în cinci ani

ANRE anunță că racordarea gratuită la gaze naturale ale consumatorilor casnici nu se mai face în aceleași condiții ca și anul trecut.

Astfel, în varianta veche a legii, racordarea la rețelele de gaz și electricitate era gratuită pentru consumatorii casnici, chiar dacă erau departe de rețea, iar firmele de distribuție preluau costul lucrărilor și obligația de a nu refuza nici o solicitare.

De la 1 ianuarie 2022, procedura s-a schimbat.

”Solicitanții pot asigura finanțarea lucrărilor de extindere a rețelei electrice de distribuție, urmând ca, la finalizarea lucrărilor, operatorul de distribuție să returneze suma cuvenită. În cazul clienților casnici care se racordează rețeaua de joasă operatorul de distribuție va rambursa solicitantului contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului, până la o valoare medie a unui branșament” se arată în ordonanța de urgență care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022.

Comunicatul ANRE:

Noi prevederi care vin în sprijinul clienţilor finali casnici şi noncasnici facilitând accesul la sistemul de distribuţie a gazelor naturale

În vederea alinierii legislației secundare la modificările și completările aduse legislației primare prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 143 din 28 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1259 din 31 decembrie 2021, în ședința Comitetului de Reglementare ce a avut loc în data de 23.02.2022 a fost aprobat Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 7/2022, denumit în continuare Regulament.

Principalele modificări transpuse se referă la următoarele aspecte:

Operatorul de distribuție nu poate refuza solicitările de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale și este obligat să asigure, în limita planurilor anuale de investiții și în condiții de eficiență economică, finanțarea și realizarea lucrărilor de extindere a sistemului de transport sau de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în perimetrul concesionat.

În cazul clienților finali casnici, contravaloarea lucrărilor necesare realizării racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale se suportă integral de către operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, până la limita valorii medii a unui racord, stabilită pe baza unei metodologii aprobate de ANRE.

Citește și Guvernul a anunțat noile prețuri la curent și gaze pentru populație. Se introduce tariful social

Pentru a simplifica procesul de racordare, solicitantul poate suporta financiar contravaloarea lucrărilor de racordare și de proiectare, urmând să fie despăgubit de către operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, până la limita contravalorii medii a unui racord.

Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului sistemului de distribuție a gazelor naturale de la momentul punerii în funcțiune, prin efectul Legii, la valoarea suportată de operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, aceasta fiind recunoscută de către ANRE în tarifele reglementate.

Returnarea sumelor finanțate de solicitant pentru instalația de racordare, se realizează de către operatorul sistemului de distribuție în tranșe anuale egale, într-un interval de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum sau în integralitate, în limita valorii medii a unui racord, în maximum 30 de zile de la data punerii în funcțiune a instalației de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum al solicitantului.

În cazul clienților noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare, se suportă integral de către aceștia. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în patrimoniul operatorului sistemului de distribuție a gazelor naturale de la momentul punerii în funcțiune, prin efectul Legii, valoarea acestora nefiind recunoscută de către ANRE în tarifele reglementate.

Lucrările necesare racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale, respectiv extinderea și/sau redimensionare obiectivului/conductei de distribuție a gazelor naturale necesar/necesară realizării racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale, vor fi realizate de către operatorii economici autorizați de către ANRE şi selectați prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.

Ca urmare a prevederilor noului Regulament solicitanții, care pot fi consumatorii de gaze naturale, viitorii clienți finali casnici sau noncasnici, concesionarii serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, unitățile administrativ teritoriale și/sau asocierile acestora, dezvoltatorii ansamblurilor rezidențiale etc., vor beneficia de servicii superioare de distribuție a gazelor naturale față de dispozițiile legale precedente, ținând cont de obligațiile instituite pentru operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale și de posibilitatea participării acestora pentru realizarea activității de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale în termene cât mai scurte.

Totodată, prevederile legislative au un impact pozitiv asupra solicitanților, viitori clienți finali casnici, deoarece costurile cu proiectarea și execuția instalației de racordare a locurilor de consum deținute de aceștia sunt suportate de operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, până la o valoare medie a unui racord, stabilită de ANRE.

Având în vedere faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 143/2021 a intrat în vigoare la data de 31.12.2021, noile prevederi se aplică pentru soluționarea de către operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale a cererilor de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale înregistrate începând cu data de 31.12.2021.

Cererile de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale depuse până în data de 30.12.2021 sunt soluționate de operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale conform prevederilor Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 18/2021.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cum arată epavele navelor naziste, scufundate în al doilea război mondial, la Porțile de Fier. Sârbii au anunțat că încep operațiunile de extragere

Se cunoștea situația lor, știindu-se că îngreunează circulația pe Dunăre, însă era foarte complicat să se acționeze pentru îndepărtarea acestora. Seceta din această vară a...

Acțiuni tip BLITZ ale polițiștilor în Ploiești și în Tânțăreni – FOTO

Astăzi, sâmbătă, 27 august, are o loc o acțiune tip BLITZ a polițiștilor prahoveni.Astfel, la acest moment, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova și...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Cum arată epavele navelor naziste, scufundate în al doilea război mondial, la Porțile de Fier. Sârbii au anunțat că încep operațiunile de extragere

Se cunoștea situația lor, știindu-se că îngreunează circulația pe Dunăre, însă era foarte complicat să se acționeze pentru îndepărtarea acestora. Seceta din această vară a...

Dispar din „România Educată” latrinele din „fundul curții”. Asta promite ministrul Educației

  În trei ani, spune ministrul Educației, nu vom mai avea, în „România Educată”, școli care au grupuri sanitare neconforme. Vor fi alocate sume din...

Acțiuni tip BLITZ ale polițiștilor în Ploiești și în Tânțăreni – FOTO

Astăzi, sâmbătă, 27 august, are o loc o acțiune tip BLITZ a polițiștilor prahoveni.Astfel, la acest moment, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova și...

Rafinăria Vega a fost amendată de Garda de Mediu din cauza mirosului resimțit în Ploiești

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au amendat Rafinăria Vega Ploiești cu suma de 100 000 din cauza mirosului resimțit în oraș, în data de...

Carrefour și Kaufland retrag un sortiment de fructe de mare periculos

Un lot de creveți prefierți, din Ecuador, comercializați prin magazinele Carrefour și Kaufland, a fost retras de la comercializare. Fructele de mare pot fi...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -