- Publicitate -

Moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, dezbătută luni în Parlament

Nemulțumiri față de cum a gestionat criza prețurilor la gaze și energie electrică au existat în rândul tuturor partidelor parlamentare. Chiar și unii dintre colegii liberali ai lui Virgil Popescu s-au exprimat în sensul în care acesta ar fi gestionat defectuos situația.

Moţiunea intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul “săptămâna viitoare” Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României” va fi dezbătută, luni, de la ora 16.00, votul final fiind programat miercuri.

- Publicitate -

Moţiunea a fost iniţiată de 51 de deputaţi USR.

Citește și ”Când o țară întreagă se plânge de facturi mărite la utilități, o ploieșteancă are două facturi la energie stornate.”

Semnatarii îl acuză pe Virgil Popescu de faptul că „a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenti cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe “săptămâna viitoare” decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică”.

- Publicitate -

Moţiunea simplă depusă de deputaţii USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, va fi dezbătută luni după-amiază, iar votul ar urma să fie dat miercuri.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -