Un adolescent în vârstă de 17 ani este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier. Acesta s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț din localitatea Gura Vadului.
„Marți în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați despre faptul că pe o stradă de pe raza comunei Gura Vadului, pe marginea părții carosabile se află un autoturism răsturnat, al cărui conducător auto a plecat după producerea evenimentului rutier.
Din cercetări a reieșit faptul că persoana aflată la volanul autoturismului nu a suferit vătămări corporale în urma evenimentului rutier, reușind sa iasă singur din autoturism, plecând apoi de la fața locului cu un prieten.
La scurt timp, la sediul poliției s-a prezentat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 17 ani care a recunoscut că el a condus autoturismul în cauză.
Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând un rezultat negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.” a anunțat IPJ Prahova prin intermediul unui comunicat de presă.