Israelul își închide granițele pentru toți străinii. Varianta Omicron a Covidului reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului

0

Pare o măsură extremă și disproporționată, însă autoritățile israeliene spun că au recurs la ea pentru a limita răspândirea Omicron. Israelul își redeschisese granițele pentru turiști la începutul lunii noiembrie, pentru prima dată de la începutul pandemiei, precizează The Times of Israel.

Anunțul a fost făcut de premierul israelian Naftali Bennett a precizat într-o declaraţie de presă. Această interdicţie va fi aplicată pentru o durată de 14 zile și intră în vigoare de duminică seara.

Guvernul israelian a decis sâmbătă seară și prelungirea perioadei de carantină obligatorie pentru israelienii vaccinați care sosesc din străinătate și a mai aprobat ca Shin Bet, serviciul de securitate internă, să urmărească persoanele infectate prin aplicația sa specială.

În timpul ședinței guvernului de coaliție, miniștrii s-au certat pe tema restricțiilor, potrivit Times of Israel. Ministrul justiției și cel al educației au avut obiecții în privința unor restricții.

Israelul are un caz confirmat și alte 7 persoane suspecte. Dintre cele 7 cazuri, patru sunt persoane care s-au întors din străinătate, în timp ce restul nu au fost în străinătate în ultima perioadă. Ministerul Sănătății a precizat că patru dintre cei șapte nu sunt vaccinați cu o a treia doză.

Controversatul program de urmărire al Shin Bet, care a fost utilizat și în primele etape ale pandemiei, a primit aprobarea de a fi din nou folosit, după ce directorul agenției i-a asigurat pe miniștri că va fi utilizat în mod limitat, pentru o perioadă scurtă de timp și numai în cazul celor infectați cu Omicron.

surse The time of Israel și Digi24

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău