Imagini cu accidentul rutier de pe DN1, de la Sinaia. Patru persoane, printre care și doi copii, au ajuns la Spital – FOTO

0

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă seară, pe DN1, pe raza localității Sinaia, după ce un conducător auto a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina într-un stâlp pentru susținerea cablurilor electrice. Imagini la finalul textului.

Potrivit primelor date, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un stâlp de susținere a cablurilor electrice.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, precum și o ambulanță SMURD și echipaje ale SAJ Prahova.

Patru persoane, respectiv conducătorul autoturismului, o femeie în vârstă de 43 de ani și doi copii cu vârsta de 8 ani, respectiv 11 ani, au fost transportate la spital.

Un cititor al Observatorulph.ro ne-a trimis mai multe imagini de la fața locului.

Citește și: Accident pe DN1, la Sinaia, după ce un autoturism a intrat într-un stâlp. Trafic restricționat pe sensul spre Brașov

Traficul rutier a fost restricționat pe sensul de mers spre Brașov pentru a permite intervenția echipajelor de salvare.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău